Grav ACCIDENT, soldat cu un MORT, în apropiere de Slatina! Un bărbat a căzut cu maşina în Olt şi nu a mai avut nicio şansă
Un bărbat a murit marți seara după ce a căzut cu mașina în râul Olt, într-o zonă din apropierea municipiului Slatina, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, informează Agerpres

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Alin Băsășteanu, la intervenție participă echipaje de descarcerare, SMURD, scafandri, pompieri cu ambarcațiune cu motor și autospecială de stingere, precum și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.
Scafandrii au găsit în mașina căzută în râul Olt un bărbat de aproximativ 50 de ani, fără semne vitale. Medicii au început manevrele de resuscitare, însă fără rezultat favorabil și medicul de la Ambulanță a declarat decesul bărbatului.
În mașină a fost găsit un rucsac cu accesorii pentru pescuit.
Sursă: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰