Video Cutremur la vârful poliţiei din Cluj: "Gunoaie", "sclavi" sau "zero barat". Cum a încercat un comandant să-şi păstreze postul jignindu-şi subalternii
Cei patru ofiţeri de poliţie de la Cluj reţinuţi ieri, 20 octombrie, de DNA pentru abuz în serviciu au fost aduşi din nou la audieri în această dimineaţă. Este vorba de fostul şef al inspectoratului judeţean Cluj, actualul adjunct, şefa de la personal şi comandatul Poliţiei Dej. Cercetările au arătat că şeful de la Dej care era doar împuternicit pe funcţie, recurgea la un truc menit să-l menţină pe post mai mult decât ar fi fost legal. Ancheta a scos la iveală şi jignirile pe care ofiţerul le adresa subalternilor.
Subalternii spun că atunci când li se adresa, comandantul Poliţiei Dej cuvinte extrem de jignitoare cum ar fi "gunoaie", "zero barat", "sclavi" sau "români proşti". De altfel, de la el a pornit acest dosar pentru că toţi cei patru poliţişti anchetaţi acum pentru abuz în formă continuată au comis faptele pentru a-l apăra. Mai exact, acesta era împuternicit la conducerea Poliţiei Dej, iar legea nu îi permitea o nouă prelungire.
Pentru a rămâne pe post, s-a produs o rocadă între poliţia Dej şi poliţia Gherla. Mai exact, cei doi comandanţi au făcut schimb de posturi pentru o lună pentru ca posturile să rămână temporar vacante şi prelungirea împuternicirii să poată continua la nesfârşit. Evident, aceste mutări erau făcute fictiv, pe hârtie. Anchetatorii mai spun că atunci când comandantul Poliţiei Dej nu avea chef de muncă îl suna pe ofiţerul de serviciu să semneze în condică. Dacă acesta refuza, e jignit sau chiar ameninţat.
În această dimineaţă, 21 octombrie, cei patru au fost aduşi la audieri la DNA Cluj. Audierile urmează să se încheie în scurt timp, dar cel mai probabil nu va fi dictată o măsură preventivă, ci se va merge pe măsura controlului judiciar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰