Video Reacția primului șofer care a circulat pe noul tronson din Autostrada A0
Amânat cu scandal după ce un fost secretar de stat de la Transporturi a anunţat un termen nerealist de inaugurare, tronsonul Autostrăzii Zero dintre Afumaţi şi Glina a fost, în sfârşit, deschis circulaţiei. Cu câteva minute înainte de inaugurare, zeci de şoferi au făcut coadă ca să testeze şoseaua de mare viteză. Pe care deja se văd problemele de execuţie.
Inaugurarea celor 13 kilometri, un moment aşteptat de şoferi de mai bine de nouă luni. Nouă luni de întârzieri! Şi încă 10 zile! "Special am venit. De vreo 2 saptamani am auzit ca s-ar da drumul si in sfarsit s-a dat", spune un şofer. Doar că drumul nou e gata denivelat, în dreptul localităţii Afumaţi. Şi nu mai e de mirare că muncitorii lucrau şi azi, în cel de-al douăsprezecelea ceas, la montarea şuruburilor. Cu toate astea oamenii spun că şoseaua dintre Glina şi Afumaţi care le va uşura totusi viaţa în trafic şi îi va scăpa de coşmarul de pe vechea centură din jurul Bucureştiului.
După finalizarea completă a inelului Autostrăzii Zero vor exista conexiuni cu patru autostrăzi
După finalizarea completă a inelului Autostrăzii Zero vor exista conexiuni cu patru autostrăzi şi mai multe drumuri naţionale importante: Autostrada Soarelui, Autostrada Bucureşti-Ploieşti, Autostrada Bucureşti-Piteşti, DN2, DN4, DN5 şi DN7. Un drum de la Constanţa la Ploieşti, spre exemplu, va fi scurtat cu 30 de minute, chiar o oră dacă ne gândim la cât timp petreceau în trafic şoferii pe centura veche a Capitalei. Practic, aceeaşi distanţă dintre localităţi va fi parcursă în doar 10 minute. Rămân în lucru cei 17 kilometri dintre Joiţa şi Corbeanca. 10 ar putea fi daţi în circulaţie în decembrie, iar ceilaţi şapte abia în aprilie, anul viitor.
Mai sunt şi alte lucrări de făcut. Deși autostrada traversează DN3 în zona Pantelimon, proiectul inițial nu prevedea bretele pentru intrarea și ieșirea de pe autostradă. Astfel, un șofer care circulă pe DN3 nu poate intra acum direct pe A0 în acel punct. "Tot anul viitor, dacă lucrurile vor decurge aşa cum le estimăm noi, se va concretiza şi nodul rutier de la DN3 şi atunci se va face conexiunea inclusiv cu A0 în DN3", a declarat Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. Întârzierile de pe cei 13 kilometri ai semi-inelului de nord se vor plăti, ameninţă Compania de Drumuri.
"Dacă pe lotul patru, pe A0 Nord, sunt nişte argumente pentru acordarea unor extensii de timp pentru a studia experţii de mediu unde cuibăresc păsările, unde-şi depun icrele peştii şi unde fauna îşi desfăşoară viaţa ei normală - aici pe lotul 3 al A0 Nord nu există nicio scuză din partea constructorului chinez. Au întârziat din cauza mobilizării slabe. Ca atare vor fi penalizaţi", a declarat Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. Reţeaua de autostrăzi şi drumuri expres din România a ajuns la 1488 de kilometri.
Reporter senior în cadrul Observator, Antena 1, cu 11 ani de experienţă în jurnalism economic şi de business. ➜
