Video Haos pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, după prima ninsoare: Multe din avioane au rămas blocate la sol
Avioane blocate la sol, curse întârziate cu orele şi sute de pasageri cu nervii întinşi la maximum. Se întâmplă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti, unde primul episod de iarnă autentică a paralizat întreg traficul aerian. Haosul a început încă de astă noapte din cauza stratului de zapădă depus pe pistă, dar şi a ceţii care s-a lăsat. Problemele au continuat şi azi dimineaţă, când s-a lucrat intens la degivrarea aparatelor de zbor.
Traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, sunt 11 curse la sosiri cu întârzieri de peste o oră. La plecări, situaţia este un pic mai complicată, a ajuns la 22 de curse întârziate.
Curse întârziate şi anulate după prima ninsoare
Aceste aşteptări au ajuns şi la 4 ore. Este şi un zbor anulat spre Suceava, pentru că acolo este ceaţă intensă şi nu se poate ateriza în condiţii de siguranţă.
La sol totul se desfăşoară potrivit acestor condiţii de iarnă, însă firmele de helling spun că au destul de puţine utilaje raportat la numărul de curse de la orele de vârf, din această cauză procesul de degivrare poate dura şi peste 45 de minute.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰