Video Hoţ filmat în acţiune, într-o bijuterie din Timişoara. I-a dat cu spray paralizant în ochi celui păgubit, apoi a fugit cu prada
Jaf ca-n filme într-un magazin de bijuterii din Timişoara. În imaginile de pe camera de supraveghere se vede cum un individ ia de pe masă două lanțuri din aur şi fuge spre uşă. La ieşire, tâlharul a dat nas în nas cu proprietarul, care a încercat să-l oprească. În acel moment, hoţul i-a dat bărbatului cu spray paralizant în faţă şi a reuşit să se facă nevăzut cu "prada". Individul încă este căutat de poliţie.
Un bărbat este căutat de poliţişti, după ce a reuşit să fure dintr-o bijuterie din Timişoara două lanţuri de aur. Proprietarul bijuteriei a încercat să îl oprească, însă hoţul i-a pulverizat acestuia spray paralizant în faţă.
Jaf ca-n filme într-un magazin de bijuterii
Bărbatul a intrat în bijuterie marţi, când înăuntru nu se aflau clienţi. A cerut să vadă două lanţuri din aur, pretinzând că doreşte să cumpere o bijuterie. La un moment dat le-a luat şi a încercat să fugă. Proprietarul bijuteriei a încercat să îl oprească, dar hoţul i-a pulverizat săray paralizant în faţă, apoi a dispărut.
”La data de 20.02.2024, în jurul orei 13:00, poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a pătruns într-un magazin de bijuterii de pe strada Coriolan Bredicianu din Timişoara şi a sustras 2 lanţuri de aur, iar la ieşirea din magazin cand proprietarul a plecat în urmărirea acestuia, ar fi pulverizat în direcţia proprietarului cu spray iritant lacrimongen. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt, depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei şi dispunerea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Timiş.
Proprietarul bijuteriei a declarat că a pus la dispoziţia poliţiştilor imagini de pe camerele de supraveghere cu hoţul. De asemenea, pe pagina de Facebook a bijuteriei a fost publicată o fotografie a acestuia, iar în mesajul care o însoţeşte, reprezentanţii bijuteriei anunţă că vor oferi o recompensă pentru orice informaţie care va duce la prinderea hoţului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰