I-a curmat viaţa din gelozie: O femeie din Maramureş, reţinută după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, cu 10 ani mai mic decât ea
O femeie de 46 de ani din satul Sârbi, judeţul Maramureş, a fost reţinută de poliţişti, după ce şi-a înjunghiat iubitul, în vârstă de 36 de ani. S-ar fi certat din gelozie, iar una dintre fetele femeii a sunat la 112. Autorităţile au încercat să efectueze manevre de resuscitare pe bărbat, însă a fost declarat decesul acestuia.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Noi nume anunţate de Trump în administraţia sa: departament special înfiinţat pentru Musk. Cine va conduce CIA şi Pentagonul
În timpul scandalului, se aflau în casă şi două fete - una a ambilor concubini, cealaltă din căsnicia anterioară a femeii. Erau în cameră alăturată bucătăriei, iar speriate de certuri, una dintre ele a sunat la 112.
Femeia l-a înjunghiat de două ori pe bărbat, la nivelul pieptului. Când autorităţile au ajuns, era deja prea târziu. Femeia ar fi rămas văduvă în urmă cu 10 ani, când bărbatul ei s-a spânzurat.
Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore
IPJ Maramureş a anunţat că va continua cercetările asupra femeii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
- Crima cu 5 morți de la Bascov. Detalii înfiorătoare din rechizitoriu: cum a plănuit criminalul să scape, după...
- Un bărbat şi-a ucis iubita cu toporul, în Marea Britanie. Voia să nimerească un copac
- Anastasia a fost înjunghiată până la moarte și aruncată într-un râu. Tânăra ucraineancă fugise de război...
"Aseară, 19 noiembrie, la ora 21.56, polițiștii Secției 3 Fărcașa, au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că într-un imobil din satul Sârbi, o persoană a fost înjunghiată.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat în imobil o femeie de 46 de ani, iar pe canapeaua dintr-o încăpere corpul unui bărbat de 36 de ani din Fărcașa, care prezenta două urme de înjunghiere la nivelul pieptului.
La fața locului s-au deplasat două echipaje S.M.U.R.D., care au efectuat manevre de resuscitare, dar din păcate la ora 22.56 a fost declarat decesul bărbatului. Persoana banuită de comiterea faptei este femeia de 46 de ani. În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor", a transmis IPJ Maramureş.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰