Video I-a spus "te iubesc", că nu vrea să divorțeze, apoi a înjughiat-o de mai multe ori. Filmul atacului de la primăria din Belcești
Scene de coşmar într-o primărie din judeţul Iaşi. Avertizăm urmează detalii cu puternic impact emoţional. O femeie de 30 de ani a fost înjunghiată de soţ chiar înainte să semneze actele de divorţ. Cei doi au convenit să se separe de comun acord, doar că astăzi, bărbatul s-a răzgândit. Scăpat de sub control, a fugărit-o pe femeie pe holurile instituţiei şi a rănit-o grav.
Cei doi erau căsătoriți de trei ani.
Au fost, însă, separați timp de mai multe luni, iar în urmă cu aproximativ o lună au venit și au depus actele de divorț, pe cale administrativă, la Starea Civilă de la Primăria din Belcești.
Înjunghiată de soț pe holurile Primăriei din Belcești
Astăzi, veneau pentru a semna a doua oară și, practic, astfel, urma să se definitiveze divorțul. Doar că, în momentul în care au ajuns la primărie, bărbatul i-ar fi spus că o iubește și că nu este de acord cu separarea. În acel moment, ar fi început un scandal între cei doi, femeia ar fi fost mai întâi alergată prin curtea instituției, iar mai apoi ar fi alunecat chiar la intrarea în primărie, moment în care bărbatul a înjunghiat-o de mai multe ori.
Primii care au intervenit au fost chiar angajații de la primărie, i-au acordat primul ajutor, iar agresorul a fost imobilizat de polițiști. Acesta folosise și un spray iritant lacrimogen, pentru a îndepărta oamenii din jurul său, încercând să scape. Femeia a ajuns în stare gravă la spital, iar soțul ei a fost dus la audieri. În acest caz s-a deschis un dosar penal, iar verificările continuă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰