Imaginile cu oile în agonie, pe nava din Portul Midia, i-au impresionat până la lacrimi pe salvatori
Primele imagini filmate la bordul navei răsturnate în Portul Midia arată amploarea dezastrului. Printre mii de cadavre, sunt şi zeci de oi încă în viaţă. Recuperarea lor este extrem de dificilă. Voluntarii care participă la operaţiuni au izbucnit în lacrimi când au văzut suferinţa animalelor.
Primele imagini filmate la bordul navei răsturnate în Portul Midia arată amploarea dezastrului. Printre mii de cadavre, sunt şi zeci de oi încă în viaţă. Recuperarea lor este extrem de dificilă. Voluntarii care participă la operaţiuni au izbucnit în lacrimi când au văzut suferinţa animalelor.
Sunt imagini de la bordul navei. Este doar una dintre cele 30 de oi găsite astăzi în viaţă. Salvatorii s-au luptat să recupereze cât mai multe dintre ele.
Imaginea de aici, de lângă ambarcaţiune, este una dezolantă, îngrozitoare. Mai mult decât atât, este un miros insuportabil în zonă. Vedem că sunt autorităţi care încearcă să pătrundă în interiorul navei şi să vadă exact care este situaţia.
Există doar o variantă de intrare în ambarcaţiunea răsturnată, vedem că încă mai aduc, din păcate, oi moarte.
35 de pompieri militari şi veterinari ai asociaţiilor de protecţie a animalelor au intrat în cala vasului pentru a aduce oile la suprafaţă. O imagine care i-a făcut pe voluntari să izbucnească în plâns.
În timp ce voluntarii lucrau cot la cot cu pompierii, angajaţii Direcţiei Sanitar Veterinare aşteptau la ţărm, în corturi încălzite, să fie aduse animalele.
În operaţiunile de astăzi au fost salvate doar 11 oi. Zilele trecute, au mai fost recuperate în viaţă 51 de animale. Un ONG s-a oferit să le cumpere, pentru a se asigura că nu vor fi sacrificate.
După ce vor fi recuperate şi ultimele oi rămase în viaţă, Autoritatea Navală Română vrea să folosească o macara pentru a îndrepta vasul. Oile moarte vor fi apoi incinerate.
Între timp, autorităţile iau declaraţii de la marinarii sirieni care se aflau la bord. Prima ipoteză arată că încărcătura ar fi fost pusă defectuos de către căpitanul care preluase de curând comanda navei care transporta 14.600 de animale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰