Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Impact frontal între două maşini, în Timişoara. Una dintre cele 8 victime e un copil de 13 ani: a fost depistat pozitiv cu Covid când a ajuns la spital

Opt oameni au fost răniţi într-un grav accident de circulaţie care a avut loc pe centura oraşului Timişoara. Două autoturisme s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului, trei adulţi şi cinci copii au ajuns la spital.

de Iulia Pop

la 03.01.2022 , 13:19

Unul dintre copii, un băiat de 13 ani, grav rănit, a fost depistat şi COVID pozitiv în momentul în care a fost internat. De vină pentru producerea accidentului ar fi o şoferiţă de 19 ani care a intrat pe contrasens. Accidentul a avut loc ieri după-amiază. O maşină condusă de o şoferiţă de 19 ani a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un autoturism care venea regulamentar din sens opus.

Şapte persoane se aflau în acel moment în maşină: o familie cu patru copii, dintre care cel mai mic avea numai 2 ani, şi nepoţelul acestora în vârstă de 13 ani. "Am scos un adult din maşină ce avea un picior fracturat. Pe un alt copil l-am scos din centură şi l-am pus pe pământ", a declarat unul dintre martori.

Băiatul de 13 ani, grav rănit, a fost transportat de urgenţă la spital. Acolo au ajuns şi celelelate persoane implicate în accident. "La locul intervenţiei ne-am deplasat cu o autospecială de primă intervenţie, descarcerare şi autospeciala transport victime multiple", a declarat Cosmin Frânculescu, plutonier ajutant şef ISU Timiş. Nu se ştiu deocamdată care au fost cauzele producerii accidentului însă, pe numele şoferiţei s-a întocmit un dosar penal pentru vătămare din culpă.

Vezi și
Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Evenimente » Impact frontal între două maşini, în Timişoara. Una dintre cele 8 victime e un copil de 13 ani: a fost depistat pozitiv cu Covid când a ajuns la spital