Video "În sobă nici nu era făcut focul". Moarte misterioasă în Mureș, unde o femeie a sfârșit carbonizată în propria casă. Ce a trezit suspiciunea anchetatorilor
Tragedie fără margini în comuna Gorneşti din judeţul Mureş. O femeie în vârstă de 58 de ani a fost găsită fără suflare, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuinţa. Cazul a intrat în atenția procurorilor, la scurt timp dupa ce politiştii au descoperit câteva detalii care indică o mână criminală. Atenţie, urmează imagini si informatii care vă pot afecta emoţional.
Femeia în vârstă de 58 ani locuia singură. Vecinii au fost cei care au observat că locuinţa femeii fusese cuprinsă de foc, aşa că au alertat imediat pompierii.
Alexandra Călușeri, ISU Mureş: Acesta se manifesta la o incăpere a locuinţei, pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, din totalul de 70 de metri pătraţi a locuinţei. În interiorul locuinței a fost identificată o victimă care a fost confirmată decedată de către echipajul de terapie intensivă aflat la locul evenimentului.
Femeia a fost călcată de hoți, în trecut
Victima ar fi fost găsită întinsă pe jos într-o cameră unde nu ar fi existat nicio sursă de încălzire. Mai mult decât atât, lângă ea se aflau şi câteva documente. Toate aceste amănunte au atras suspiciunile anchetatorilor.
- A fost prins principalul suspect în cazul dublei crime din Botoșani. Nepotul femeii ucise la Manoleasa, alături de...
- "Îl bătea să-i dea pensia. Era cu jocurile de noroc". Filmul tragediei din Timișoara, unde fiul dependent de...
- "Între mine şi soţie se răciseră relaţiile în ultimul timp. Am bănuit". Mister în jurul dublei crime din...
Alexandra Luca, inspector de poliție purtător de cuvânt IPJ Mureș: La fata locului au fost dirijate echipaje de politie, fiind de asemenea constituită o echipa operativă, formată din politisti din cadrul serviciului de investigatii criminale.
Vecinii spun că în trecut femeia a fost ţinta unor hoţi.
- Odată a mai avut o treabă, că i-a furat niște bani. 2000 de lei care au fost puși deoparte pentru lemne. Acum am auzit că în sobă nici nu era făcut focul...deci nu din cauza aia s-a aprins.
Cazul a fost preluat de de Parchetul de pe lângă tribunalul Mureş.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰