Tornade de foc în Australia, flăcări de zeci de metri înălţime, români prinşi în mijlocul dezastrului (Video)
Valurile de foc se extind în Australia, iar cele câteva picături de ploaie, care au căzut, au stins doar speranţele oamenilor. Pompierii descriu ultimele 24 de ore drept unele dintre cele mai grave zile din istorie.
Valurile de foc se extind în Australia, iar cele câteva picături de ploaie, care au căzut, au stins doar speranţele oamenilor. Pompierii descriu ultimele 24 de ore drept unele dintre cele mai grave zile din istorie. Specialiştii asistă neputincioşi la un fenomen nemaivăzut: flăcările uriaşe au generat tornade de foc în atmosferă. În mijlocul infernului sunt prinşi şi mulţi români.
Aşa arată infernul prin care trec 24 de ore din 24 salvatorii din Australia. Cerul nu mai e nici măcar portocaliu, e roşu. Specialiştii spun că flăcările de zeci de metri înălţime generează temperaturi uriaşe care creează în atmosferă furtuni şi chiar tornade de foc. Scăpate de mult de sub control, incendiile au cuprins în ultimele ore şi oraşul Eden, aflat în sud-estul ţării.
Şi în capitala Canberra fumul a întunecat ieri cerul. Autorităţile au închis şcoli, muzee şi parcuri de distracţie din cauza aerului irespirabil. Zeci de mii de români sunt prinşi în mijlocul dezastrului.
- O floare uriaşă, "cu cel mai respingător iz din lume" înfloreşte pentru prima dată în ultimii 15 ani, în...
- Ce a căutat pe internet tânărul care și-a ucis soția gravidă, înainte să o dizolve în acid. Trupul era atât...
- Salutul nazist, pedepsit cu un an de închisoare în Australia
- Adolescentă de 17 ani, ucisă de rechin în timp ce înota pe o plajă din estul Australiei
- "Mi-e frică". Ultimul mesaj al fetei dizolvate la propriu de soț într-o cadă plină cu acid. 45 de minute mai...
Solidaritatea din ultimele zile e impresionantă.
2700 de pompieri şi peste trei mii de rezervişti luptă acum cu flăcările. Salvatorii descriu ultimele 24 de ore drept una din cele mai grave zile din istoria omenirii.
Pentru Observator, un român stabilit în Australia, care lucrează ca pompier voluntar, povesteşte ce eforturi supraomeneşti se fac.
Speranţele oamenilor s-au agăţat ieri de primii stropi de ploaie. În mijlocul catastrofei, pompierii au dansat. Au fost însă doar câteva picături.
23 de oameni au murit în catastrofa din Australia. Au pierit şi cinci sute de milioane de animale. Multe specii sunt acum ameninţate cu dispariţia. Voluntarii se bucură pentru fiecare viaţă salvată.
În ajutorul australienilor au sărit vedete din întreaga lume.
Pink, Kylie Minogue, Naomi Watts, Karolina Pliskova şi Simona Halep sunt printre personalităţile care au anunţat că vor dona bani pentru victimele din Australia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰