Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sfâşietor. Mădălina şi Marius au fost înmormântaţi împreună. Cei doi tineri au murit îmbrăţişaţi într-un incendiu devastator

Iubire chiar dincolo de moarte. Cei doi tineri din Bihor care au murit înainte de Crăciun într-un incendiu devastator au fost înmormântaţi împreună.

de Redactia Observator

la 27.12.2017 , 23:21

Iubire chiar dincolo de moarte. Cei doi tineri din Bihor care au murit înainte de Crăciun într-un incendiu devastator au fost înmormântaţi împreună, sicriile lor fiind puse în aceeaşi groapă.

Cei doi, Mădălina Abrudan, în vârstă de 25 de ani, şi Marius Haidu, în vârstă de 23 de ani, urmau să se căsătorească. Înmormântarea a avut loc chiar în ziua de Ajun în localitatea Drăgăneşti, unde cei doi locuiau. 

"Cei care i-au cunoscut stiu că ei s-au iubit foarte mult astfel încât, în faţa flăcărilor, au rămas împreună încercând să se salveze reciproc", spun prietenii lor, îndureraţi de pierderea suferită.

Articolul continuă după reclamă

La finalul slujbei, părintele Eugen Jude, de la parohia Mierag-Tărcăiţa, a spus: "Cazul acestor oameni seamănă cu unele exemple din Noul şi Vechiul Testament, când Dumnezeu îngăduie ispita, dar tot El dă putere să se treacă peste ea. Cel mai asemănător este cazul lui Iov din Vechiul Testament".

Cele două sicrie ale tinerilor logodnici au fost aşezate în aceeaşi groapă, aşa cum doi tineri care se iubesc, după căsătorie trebuie să rămână în aceeaşi casă.

Cununia Mădălinei şi lui Marius era programată pentru luna mai 2018. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Sfâşietor. Mădălina şi Marius au fost înmormântaţi împreună. Cei doi tineri au murit îmbrăţişaţi într-un incendiu devastator