Observator » Evenimente » Incendiu devastator în Târgu Neamţ. Proprietarul a ieșit la timp, cu tot cu butelia care risca să explodeze

Video Incendiu devastator în Târgu Neamţ. Proprietarul a ieșit la timp, cu tot cu butelia care risca să explodeze

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 20.11.2022, 09:36 | Modificat la 20.11.2022, 09:43

Incendiu devastator, seara trecută, pe Strada Cetăţii, din oraşul Târgu Neamţ. O casă a luat foc după lăsarea serii, din senin. În doar câteva minute, întreg acoperişul a fost înghiţit de flăcări şi s-a făcut scrum. 

Misiunea pompierilor a fost una dificilă, întrucât focul s-a extins cu repeziciune din cauza condiţiilor meteo. Proprietarul, un bărbat de 59 de ani, a ieşit la timp din casă, cu tot cu butelia care risca să explodeze. Incendiul ar fi pornit din cauza jarului căzut din sobă.