Video Începe "epoca de aur" pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Portul Constanţa marfuri poartă. E trafic record în portul Constanţa. Aproape 80 de milioane de tone de mărfuri au trecut prin danele de la Marea Neagră în 2022, cele mai multe din ultimii 30 de ani. Cerealele și petrolul au cea mai mare pondere.
Zeci de nave sunt preluate zilnic în port, aproape dublu faţă de media anului trecut. Războiul din Ucraina şi schimbarea rutelor, ferite de atacurile armatei ruse, au făcut din ţara noastră o zonă fierbinte. Ca să facă faţă fluxului istoric, operatorii români au început investiţiile. Până la sfârşitul anului ar trebui să fie gata un nou terminal de 75 de milioane de euro. Aproape o mie de noi angajaţi îşi vor găsi de lucru în port.
Epoca de aur a Portului Constanța
Portul Constanţa a intrat în epoca de aur. Sunt zile când toate cele 140 de dane sunt pline. Se descarcă şi se încarcă marfă la foc automat.
În 2022, aproape 80 de milioane de tone de mărfuri au trecut prin danele româneşti, cu 12 procente mai mult faţă de 2021 şi un record absolut. Cerealele și petrolul ocupă primele poziţii, iar podiumul este complet de articole diverse - mâncare, haine sau jucării. Pe platforma portului Constanţa au ajuns şi uriaşe blocuri de containere cu produse petroliere, minereuri şi deşeuri de fier.
- Investiţia de 260 de milioane de lei care va deveni motorul de creştere economică din sud-estul României
- Bani europeni pentru modernizarea Portului Constanța și construirea unui pod peste Prut la Ungheni
- Vânt puternic la malul mării: Mai multe porturi din Constanţa au fost închise. Rafalele ajung până la 70 km/h
Florin Vizan - director APC: Traficul de mărfuri pe relaţia Ucraina a totalizat de la începutul anului 11,81 milioane tone, cele mai mari cantităţi de mărfuri fiind cerealele.
Viorel Panait - președintele Asociatiei Constanța Port: Am descoperit că sunt multe alte produse ca minereul de fier pentru industria construcţiilor, produse siderurgice care îşi caută drumul către lumea largă.
Războiul din Ucraina a pus Constanţa pe harta marilor puteri portuare. Cum porturile ucrainene au fost închise de teama atacurilor ruse, ruta românească a devenit cea mai sigură. Însă avalanşa de mărfuri a venit la pachet şi cu blocaje şi aglomeraţie fără precedent. Azi, la prânz, de exemplu, la intrarea în port era o coadă de TIR-uri de zece km.
Andreea Filip, reporter Observator: Investiţiile finalizate în anul 2022 de către operatorii din port se ridică la valoarea de 100 de milioane de euro. Iar cele în curs de finalizare însumează alte 200 de milioane de euro. Toate vin la pachet cu crearea a 900 de noi locuri de muncă.
Daniel Sternberg - reprezentant firmă port: Principala investiţie este magazia specializată pentru derularea îngrăsămintelor în vrac, capacitate de 60 de mii de tone, silozuri de cereale de 80 de mii de tone.
Viorel Panait - președintele Asociatiei Constanța Port: Am hotărât ca pe 1 martie 2022 că vrem să construim un nou echipament pentru descărcarea barjelor cu cereale, o investiţie de 4 milioane de euro.
Din acest an, portul Constanţa va putea primi din nou ferryboat-uri. Va fi construit un nou terminal întins pe 16 hectare, cu dane pe doi kilometri, o investiţie de aproape 75 de milioane de euro.
Marian Drăgoi, director terminal: Înainte era pur şi simplu o zonă nedezvoltată, un spaţiu verde. La jumătatea anului 2023 să găzduiască cel mai mare terminal RORO din Marea Neagră.
Mai exact, marfa intră şi iese pe roţi din navă şi va putea pleca către România sau Europa în aproximativ cinci ore de la sosirea vaporului în dană.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰