Video Incident şocant în Mureş: doi tineri, filmaţi în timp ce aruncă un câine de la etaj. Riscă până la 7 ani de închisoare
Un incident extrem de grav a devenit viral pe o reţea de socializare şi e anchetat de poliţie. Un bărbat este cercetat pentru fapte de cruzime împotriva animalelor, iar altul pentru instigare după ce au aruncat un câine de la balcon.
Incidentul şocant s-a întâmplat chiar în centrul localităţii Sărmăşel Gară din judeţul Mureş. În imaginile postate pe o reţea de socializare se văd cei doi tineri care ţin în braţe un câine de talie, pe terasa de acces la etajul căminului cultural.
Dacă vor fi prinşi, cei doi riscă până la 7 ani de închisoare
Fără nici cea mică reţinere, unul dintre ei a aruncat câinele peste balustradă de la aproximativ 3 metri înălţime. Patrupedul a căzut pe platforma de beton din faţa clădirii, acolo unde a fost şi abandonat. Câinile a supravieţuit, iar astăzi o persoană la sunat la 112 şi a anunţat incidentul.
Agenţi de la biroul de Poliţia Animalelor au mers în localitatea respectivă pentru a efectua cercetări şi pentru a-i identifica pe făptaşi. Câinele a ajuns la iubitor de animale din Cluj. Dacă vor fi găsiţi, cei doi care au aruncat animalul riscă o amendă uriaşă sau chiar închisoare de la 2 la 7 ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰