S-a decis începerea urmăririi penale pe numele a doi inculpaţi din dosarul lui Tăriceanu
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă, în cursul zilei de marţi, începerea urmăririi penale pe numele lui Marius Dorin Marian, fost şef de Cancelarie al lui Călin Popescu Tăriceanu când acesta era premier, şi Petru Berteanu, fost administrator al unei societăţi comerciale.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă, în cursul zilei de marţi, începerea urmăririi penale pe numele lui Marius Dorin Marian, fost şef de Cancelarie al lui Călin Popescu Tăriceanu când acesta era premier, şi Petru Berteanu, fost administrator al unei societăţi comerciale. Cei doi sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită, infracţiune comisă în dosarul în care Tăriceanu este acuzat că a încasat foloase materiale necuvenite în valoare de aproape 800.000 de dolari.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe conform cărora în cursul anului 2007, Berteanu şi Marian au ajutat un înalt demnitar să pretindă, iar, în cursul anului 2008, să primească, în mai multe tranşe, foloase materiale de la reprezentanţii unei companii austriece din domeniul IT, în schimbul exercitării atribuţiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea a patru hotărâri de guvern (ce priveau, printre altele, încheierea mai multor acte adiţionale la un contract comercial derulat de companie ce avea ca obiect închirierea de către statul român a unor licenţe IT).
"În baza acestei înţelegeri, reprezentanţii companiei au achitat un comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la statul român, prin intermediul unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore. Din foloasele respective, suma de 800.000 USD a fost folosită pentru stingerea unei datorii pe care demnitarul o avea către o firmă, reprezentând contravaloarea unor servicii de consultanţă politică", arată DNA.
Celor doi inculpaţi li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
DNA precizează că, în ceea ce priveşte presupusul autor al infracţiunii, există un impediment legal cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale.
Marius-Dorin Marian a fost şef al Cancelariei premierului Călin Popescu Tăriceanu.
Plenul Senatului a respins, în 3 iunie, ridicarea imunităţii preşedintelui acestui for legislativ, Călin Popescu Tăriceanu, după ce a dezbătut raportul Comisiei juridice care recomanda avizarea începerii urmăririi penale pentru Călin Popescu Tăriceanu în dosarul în care este acuzat că a primit foloase materiale de aproape 800.000 de dolari.
Comisia juridică explică durata de analiză prelungită, de aproximtiv şase luni, prin faptul că cele 18.755 de file cuprinse în cele 73 de volume "nu au fost opisate".
Comisia juridică din Senat a dat votul privind începerea urmăririi penale pentru Tăriceanu, vot calificat de preşedintele comisiei, social-democratul Robert Cazanciuc, ca fiind "neutru", fiind exprimate trei voturi "pentru", două abţineri şi un vot "împotrivă".
DNA a transmis, în 7 noiembrie 2018, Senatului cererea de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu, acesta apreciind că este un demers politic şi exprimându-şi convingerea că în dosar e vorba de ”multă maculatură”.
Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de la o firmă austriacă pentru a interveni pentru închierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie.
Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore
Sursa: news.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰