Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ASE a anunţat când încep înscrierile pentru programele de licenţă

Academia de Studii Economice din Bucureşti scoate 2.860 de locuri bugetate, 3.089 de locuri cu taxă la concursul pentru admiterea la programele universitare de licenţă

de Redactia Observator

la 25.05.2018 , 15:47

Înscrerile pentru programele de licenţă la ASE încep pe 11 iulie Înscrerile pentru programele de licenţă la ASE încep pe 11 iulie - Sursă: Facebook/ Academia de Studii Economice

Academia de Studii Economice din Bucureşti scoate 2.860 de locuri bugetate, 3.089 de locuri cu taxă la concursul pentru admiterea la programele universitare de licenţă şi 950 de locuri pentru învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă.

Potrivit unui comunicat al ASE, dintre locurile bugetate, 24 sunt destinate olimpicilor, 93 - absolvenţilor de licee din mediul rural, 27 - candidaţilor de etnie romă, iar 92 de locuri sunt alocate românilor de pretutindeni.

ASE oferă 24 de programe universitare de licenţă la învăţământul cu frecvenţă, care pot fi urmate în limbile română, engleză, franceză şi germană, şi 11 - pentru învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă.

Articolul continuă după reclamă

Înscrierile pentru admiterea la programele universitare de licenţă la învăţământul cu frecvenţă au loc în perioada 11 - 14 iulie şi 16 iulie, iar pentru învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă - în perioada 11 - 13 iulie şi 16 - 20 iulie.

"Admiterea se desfăşoară prin concurs, bazat pe eseu motivaţional, o probă scrisă de competenţă lingvistică - pentru candidaţii care optează pentru programe cu predare în limbă străină -, şi pe media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media obţinută la examenul de bacalaureat (70%) şi media anilor de studii (30%)", precizează ASE.

Sursă: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?
Observator » Evenimente » ASE a anunţat când încep înscrierile pentru programele de licenţă