Antena Meniu Search
x

Întâlnire de taină, într-o biserică, între şefii Poliției şi membrii clanului Duduianu, înainte de înmormântarea lui Emi Pian (Video)

Războiul clanurilor declanşează scandalul în Poliţia Română. Tot mai multe voci spun că şefii Poliţiei ar fi participat la o întânire de taină cu fraţii Duduianu în toiul nopţii. Şi nu doar interlopii apelează la legea tăcerii, o fac acum şi poliţiştii în faţa acuzaţiilor. Mai mult, apar şi alte controverse. În timpul percheziţiilor la clanul Duduianu, mascaţii au comis o eroare. 

Andre Rotaru
de Andre Rotaru

la 13.08.2020, 19:29

Vezi și
  • Emi Pian a fost înmormântat la sfârșitul săptămânii trecute.
  • Trei membri ai familiei lui Emi Pian, arestați pentru tentativă de omor în același dosar.

Am încercat să stăm de vorbă cu șefii din Poliție, însă aceștia nu au vrut să ne răspundă la întrebări și asta în contextul în care știm că au apărut, în spațiul public, acuzații grave la adresa polițiștilor.

În primul rând trebuie specificat că aceștia s-ar fi întâlnit, cu doar câteva ore înainte ca înmormântarea lui Emi Pian să înceapă, cu reprezentanți ai familiei interlopului, într-o biserică, pentru a negocia ca înmormântarea să înceapă mai târziu și să fie evitate astfel incidentele.

De asemenea, un alt incident a avut loc ieri. Vorbim de această dată de un incident confirmat. În timpul perchezițiilor pe care le-am văzut în acest dosar, jandarmii au intrat în casă peste familia unui luptător de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale în căutarea unei rude a interlopului.

Se pare că întreaga încurcătură ar fi început după ce Evidența Populației ar fi trimis o adresă greșită.

A fost pornită o anchetă în cazul acestei încurcături. 

Trei membri ai familiei lui Emi Pian au fost arestați preventiv între timp, fiind acuzați de comiterea infracțiunii de tentativă de omor, după ce l-ar fi atacat pe cel care, în final, l-ar fi ucis pe interlop.

Joi au mai fost audiați doi membri ai familiei lui Emi Pian în calitate de martori, printre aceștia aflându-se și fiul interlopului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Reuşiţi să ţineţi cel mai aspru şi mai lung post din an, care a început astăzi?

Observator » Evenimente » Întâlnire de taină, într-o biserică, între şefii Poliției şi membrii clanului Duduianu, înainte de înmormântarea lui Emi Pian (Video)