Observator » Evenimente » Investiție uriașă în România. Americanii vor să construiască la noi un centru de date unic în lume

Video Investiție uriașă în România. Americanii vor să construiască la noi un centru de date unic în lume

Alex Prunean, Georgiana Pocol | Timp citire: 2 minute
Publicat la 06.07.2026, 21:39 | Modificat la 06.07.2026, 21:39

Vorbim mereu despre inteligența artificială, dar este greu să ne imaginăm ce se ascunde "în spatele" unui chat cu AI sau unei aplicații din telefon. Ei bine, vedem peste câteva secunde - un univers SF, cu hale imense, pline cu servere care lucrează zi și noapte. Energia recuperabilă și forța de muncă bine pregătită pot ajuta țara noastră să devină un punct de interes pe harta mondială a acestor investiții.

În spatele comenzii la care telefonul reacționează instantaneu stau centrele de date, unde totul este la superlativ. Hale uriașe și computere cu memorii extreme care consumă cantități imense de electricitate.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Orice aplicație de AI are nevoie de o putere de calcul foarte mare ca să înțeleagă întrebarea ta și să genereze un răspuns. Rolul unui data center este să ofere acestor servere tot ce au nevoie ca să funcționeze permanent", spune inginerul de rețea Răzvan Teodorescu.

Articolul continuă după reclamă

România are 63 de centre de date, iar numărul lor creşte

Adică sisteme de răcire performante pentru mega-computerele care nu se opresc niciodată, conexiune rapidă la internet și echipamente de rezervă. Capitala este deja unul dintre polii regionali pentru investiții de acest tip, iar țara noastră avansează pe harta investițiilor globale. Suntem pe locul 30 în lume ca piață pentru centre de date. Avem 63, iar numărul lor crește. O companie americană vrea să ridice, lângă Câmpia Turzii, un centru unic în lume, care ar urma să consume electricitate cât un oraș de mărimea Brașovului.

"Centrul de date cu inteligență artificială cuantică ar urma să fie construit pe acest teren de 84 de hectare care, înainte de a fi îngrădit, făcea parte din pășunea comunei Luna. Investiția se ridică la un miliard de dolari", relatează reporterul Observator Alex Prunean.

NVIDIA ar putea investi 4 miliarde de dolari la noi în ţară

În paralel, gigantul american de tehnologie NVIDIA ia în calcul o investiție de patru miliarde de dolari la noi în țară. Cererea mare schimbă, însă, piața muncii și competențele căutate.

Pe acelaşi subiect

"Foarte multe dintre companiile care deschid această zonă nouă de activitate nu reușesc să găsească oamenii potriviți. Cu baza de cunoștințe pe care o au oamenii din IT, pot destul de ușor să facă tranziția către o altă zonă de activitate. E nevoie însă de învățare și de o mentalitate de dezvoltare continuă", explică specialistul HR Doru Supeală.

România are șanse mari să devină cea mai mare piață de centre de date din Europa Centrală și de Est după Polonia. Atuurile noastre sunt internetul de mare viteză și costurile reduse pentru construcția fermelor de servere, cu 25% mai mici decât în Europa de Vest.