Video Obiceiul care îi poate costa scump pe bucureșteni: amenzi de mii de lei
Nu mai hrăniţi păsările, pericol de amendă! Poliţiştii locali din Bucureşti se pregătesc să dea sancţiuni celor care aruncă pâine pe trotuare, în parcuri şi în faţa blocurilor. În mai multe cartiere, primăria a interzis strict acest obicei, după ce a primit mii de sesizări.
Cei care hrănesc porumbeii din Bucureşti riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei şi chiar dublu dacă nu se conformează regulamentului după primul proces-verbal.
Pentru cei care hrănesc păsările, sancţiunile nu se rezumă doar la amenzi în bani. Aceştia ar putea să fie obligaţi de poliţişti să adune hrana aruncată pe spaţiul public si să cureţe zona.
Mulţi recunosc - practică acest hobby de ani de zile. Marina le duce mereu mâncare porumbeilor din parcul Obor.
"Ce avem pe acasă, decât să le aruncăm. Grâu, mănâncă pâine, mămăliguţă dacă este de pe-o zi pe alta. Şi uite venim aici, le mănâncă. În fiecare zi venim să le aducem", spune Marina.
Nu vrea să renunţe la obiceiul ei, chiar dacă primăria a anunţat că le va da amenzi celor care hrănesc păsările şi lasă aleile din parcuri pline de mizerie.
Bucureștenii se plâng de mizerie
"Nu am văzut. Dacă scrie undeva atunci nu o să mai aducem. Dacă ne spune unde să punem, punem acolo", spune un bucureștean.
Cele mai mari probleme sunt în zona blocurilor. Locatarii se plâng că unii vecini atrag stoluri de porumbei care murdăresc totul.
"Dacă vecinul de la etajul 4 si-a transformat pervazul ferestrei in loc de hrănit porumbeii şi acest comportament afectează toti vecinii de sub etajul 4, deja este un comportament antisocial care nu poate fi incurajat şi atunci vom interveni. Îi asigur pe toţi iubitorii de animale că nu e intenţia noastră să-i pedepsim pe cei care ajută animalele de pe domeniul public dar acest lucru trebuie făcut intr-un mod in care să nu deranjeze comunitatea", a declarat Rareş Hopincă, primarul Sectorului 2.
În plus, biologii spun că porumbeii sunt purtători de boli periculoase. Cei care vor să scape de păsări găsesc soluţii în magazinele de bricolaj. Cea mai ieftină variantă este o bandă care reflectă lumina soarelui şi goneşte porumbeii.
Reporter senior la Observator Antena 1 şi prezentator la Observator de Weekend. 10 ani de experienţă în jurnalism de administraţie publică. ➜
