Video Ion Iliescu aşteaptă rezultatul analizelor. În scurt timp, va afla dacă are sau nu cancer pulmonar
Fostul preşedinte Ion Iliescu aşteaptă rezultatul unor analize cruciale. Medicii de la Spitalul SRI au făcut biopsia tumorii pe care au descoperit-o la plămâni şi au trimis proba la examinare. Practic, vom afla dacă formaţiunea este malignă sau beningă. Între timp, echipa medicală care îl ţine sub supraveghere a transmis că starea fostului preşedinte se menţine staţionară.
Cel mai probabil medicii cunosc deja diagnosticul final, dar informaţia va fi făcută publică în această seară sau mâine dimineaţă. Este vorba despre o procedură complexă prin care fostul preşedinte Ion Iliescu a trecut, mai ales având în vedere vârsta înaintată a acestuia. Este o procedură destul de dificilă şi delicată, dar medicii au transmis că acesta a reacţionat bine.
El urmează, de asemenea, un tratament complex pentru simptomele cu care s-a prezentat la spital. De el se ocupă o echipă multidisciplinară, cel mai probabil medici de anestezie şi terapie intensivă, dar şi medici oncologi, dacă este cazul.
Fostul preşedinte s-a prezentat la propria cerere la spital, unde medicii au decis să îl interneze în după-amiaza zilei de luni, la Spitalul "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" din Capitală, afla în subordinea SRI. Acesta s-a prezentat cu probleme respiratorii, pe care, de altfel, ştim că le avea încă din toamna anului trecut. Nu se ştie, însă, dacă această formaţiune a fost depistată încă de atunci sau abia acum.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰