Ion Popescu-Gopo ar fi împlinit astăzi 91 de ani. Secretul succesului ”Omulețului”: imaginație, curaj și exploatarea deficiențelor tehnice
La 1 mai 1923 se năștea la București artistul plastic Ion Popescu-Gopo, intrat în memoria afectivă a românilor datorită filmulețelor sale de animație, mai cu seamă ale acelora în care personajul principal era ”Omulețul lui Gopo”.
La 1 mai 1923 se năștea la București artistul plastic Ion Popescu-Gopo, intrat în memoria afectivă a românilor datorită filmulețelor sale de animație, mai cu seamă ale acelora în care personajul principal era ”Omulețul lui Gopo”.
”Gopo” este un pseudonim provenind de la numele de fată al mamei sale, Gorenco, și numele tatălui, Popescu. Zămislit de imaginația artistului, ”omulețul” i-a adus creatorului său celebritatea în rândul compatrioților săi și numeroase premii internaționale.
Ion Popescu-Gopo debutează în 1939 publicând caricaturi, iar zece ani mai târziu, în 1949, își face intrarea în lumea de animație cu scurt-metrajul ”Punguța cu doi bani”.
În 1957 Ion Popescu-Gopo câștiga premiul "Palme d'or" la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, Franța, cu filmul de scurt metraj ”Scurtă istorie”.
Premiul de la Cannes a fost o surpriză neașteptată deoarece artistul nici nu știa că participă la acest concurs. Inițial comisia selectase "Delta Dunarii" de Ion Bostan, fără să țină seama că filmul este mai lung decât solicitase juriul.
Un membru al delegației s-a întors în țară și a luat filmul ”Scurtă istorie” direct de pe masa de montaj, plecând din nou la Cannes. Pentru că filmul nu era pregătit pentru proiecție, în noaptea de dinaintea vizionării, s-a stat și s-au derulat cei aproape 300 de metri de peliculă cu ajutorul unui creion.
Criticul de film George Sadoul declara: „Filmul său acumulează în zece minute idei poetice într-o povestire umoristică plină de ritm și imaginație. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici școlii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleț a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu”.
Cât despre tehnica în sine, artistul a mărturisit că, nereușind să atingă perfecțiunea desenelor animate americane, a încercat o ”revoltă anti-Disney”.
În paralel cu filmele sale de animație, Gopo abordează și filmul cu actori dar, conștient că mijloacele tehnice de care dispune sunt insuficiente, recurge la parodie (Pași spre Lună - 1963 sau Comedie fantastică - 1975). Nelăsându-se descurajat de mijloacele tehnice precare, artistul a abordat cu curaj basmul, feeria, temele universale și SF-ul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰