Antena Meniu Search
x

Ionela Lucan, noua prezență de la pupitrul știrilor Observator

Ionela Lucan este, începând de astăzi, noua prezență de la pupitrul știrilor Observator. Cu o carieră de 10 ani în jurnalismul de teren, Ionela va prezenta, de luni până vineri, Observatorul orei 16.00.

de Redactia Observator

la 03.06.2019, 09:49

Ionela Lucan este, începând de astăzi, noua prezență de la pupitrul știrilor Observator. Cu o carieră de 10 ani în jurnalismul de teren, Ionela va prezenta, de luni până vineri, Observatorul orei 16.00.

Noul pas din carieră a fost întâmpinat de Ionela cu nerăbdare și multă pasiune.

"Sunt extrem de încântată și nerăbdătoare să aduc în casele telespectatorilor noștri cele mai bune știri și abia aștept întâlnirea cu ei, de luni până vineri, de la ora 16. Mă simt responsabilă pentru ora pe care ei o vor petrece în față televizoarelor, sper, cu mult drag, ca și până acum, când la Observatorul orei 16, îi aștepta colega mea, Mihaela Călin.

Îmi era dor de pupitrul știrilor, acolo unde eu mi-am început carieră de jurnalist, în urmă cu 10 ani, că prezentator al Observatorului de Cluj. Apoi am descoperit adrenalină jurnalismului de teren și am devenit corespondent pe Eveniment pentru Antena 1 București", a declarat Ionela Lucan.

Pe acelaşi subiect

Până astăzi, Ionela Lucan a fost reporter Observator și a transmis și documentat unele dintre cele mai importante evenimente din țară, cât și din străinătate.

Ionela Lucan, de la reporter de teren la prezentator al jurnalului Observator 16

"Am cutreierat întreaga țară, am relatat despre tragedii și dezastre și am avut șansa să transmit și din alte țări ale Europei în cazul atentatelor teroriste, evenimentelor de amploare în care au fost implicați românii noștri sau extrădări ale infractorilor condamnați la noi în țară.

La București m-am stabilit în urmă cu 7 ani. Ca și reporter acreditat pe justiție, am fost martorul unei perioade zbuciumate în justiția românească și mi-am petrecut zilele, în mare parte, la ușile parchetelor ori în sălile de judecată, la marile procese de corupție.

Mi-am găsit mereu evadarea din realitatea dură pe care a trăit-o România în ultimii ani, în realizarea reportajelor sociale, în care îmi pun mereu toată energia. Iubesc să scriu despre oameni și pentru ei și cred că materialele mele au mers mereu direct la suflet. Îmi aduc aminte cu drag de campaniile 'Împarte speranța', 'Pagubă în Bucovina' sau 'Împreună pentru Colectiv'.

Ionela Lucan va prezenta jurnalul Observator 16 de la Antena 1

Dincolo de pupitrul știrilor, o să rămân în continuare și în teren, acolo unde se scriu cu adevărat poveștile și de unde noi, jurnaliștii, ne întoarcem mereu câte puțin schimbați", a explicat Ionela.

Despre momentele când nu face știri, Ionela a povestit că acasă este locul care îi aduce liniștea.

"Când nu fac știri, călătoresc mult pentru că eu cred că e cel mai bun mod de a investi în ține însuți, ori dau o fugă la familia mea din Bucovina, locul meu preferat, unde mă liniștesc și mă simt mereu în siguranță. Sunt pasionată de sailing, fotografie și design interior și visez să trăiesc, câte puțin, în fiecare colțișor din lume. Dacă s-ar putea", a povestit Ionela Lucan pentru Observator.TV.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Evenimente » Ionela Lucan, noua prezență de la pupitrul știrilor Observator