Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ipoteză teribilă în cazul bebeluşului omorât de mamă, în Galaţi. Familia aflase în decembrie că micuţul este bolnav

Apar detalii teribile în cazul bebeluşului omorât de propria mamă, în Galaţi. Potrivit unor surse, familia aflase în decembrie că băieţelul este bolnav, acesta fiind, se pare, motivul depresiei femeii.

de Veronica Micu

la 17.05.2019 , 13:17

În urmă cu câteva luni, părinţii micuţului ar fi aflat că cel mic este bolnav Ipoteză teribilă în cazul bebeluşului omorât de mamă, în Galaţi. Familia aflase în decembrie că micuţul este bolnav - Observator.tv / Facebook

Apar detalii teribile în cazul bebeluşului omorât de propria mamă, în Galaţi. Potrivit unor surse, familia aflase în decembrie că băieţelul este bolnav, acesta fiind, se pare, motivul depresiei femeii.

În urmă cu câteva luni, în decembrie mai exact, părinţii micuţului ar fi aflat că băiețelul este bolnav. Se pare că bebeluşul ar fi contractat un virus din spital.

Din acel moment, Mihaela, mama copilaşului, ar fi intrat în depresie.

Articolul continuă după reclamă

Ieri, tânăra de 35 de ani, a decis să-şi omoare bebeluşul, apoi să-şi ia viaţa.

Pe acelaşi subiect

L-a strangulat pe băieţelul în vârstă de 8 luni, apoi a încercat să se sinucidă tăindu-şi venele. Rudele femeii spun, însă, că aceasta se afla în depresie post-partum.

Bebeluşul strangulat de mamă a murit

Mama şi copilul au fost găsiţi, în stare gravă, de tată, un bărbat de 40 ani, după ce se întorsese de la cumpărături cu celălalt fiu al familiei, David.

Femeia era într-o baltă de sânge, iar copilul în stare de inconştienţă. A sunat la 112 şi la faţa locului a sosit un echipaj SMURD.

"Am găsit un copil de opt luni, în stop cardio-respirator, cianozat intens, cineva a spus că este posibil să fie de aproximativ o jumătate de oră, după manevrele de resuscitare am reuşit să obţinem puls, deci are activitate cardiacă, şi acum îl ducem la Spitalul de Pediatrie. Mama merge la Spitalul Judeţean, iar apoi la Spitalul de Psihiatrie pentru că are o depresie post-partum acută. De obicei, la copii mici şi nou-născuţi, stopul cardio-respirator se produce prin asfixie mecanică. Mama avea venele tăiate, era şocată şi nu a putut să vorbească", a declarat, sâmbătă, dr. Cătălin Ţimpău, medic UPU-SMURD Galaţi.

În această dimineaţă, bebeluşul sugrumat de mamă a murit.

Mama din Galaţi, acuzată de omor

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, fapta mamei a fost încadrată, după decesul minorului, la omor.

Poliţiştii continuă ancheta, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Ipoteză teribilă în cazul bebeluşului omorât de mamă, în Galaţi. Familia aflase în decembrie că micuţul este bolnav