Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Îţi dau în cap frate! Mă duc 10 ani la puşcărie, vin înapoi". Ieșean, arestat după ce a amenințat doi polițiști că îi decapitează cu o coasă

Un bărbat din Iași a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a făcut scandal în fața unor polițiști. Bărbatul a devenit violent și a amenințat doi agenți că  îi va decapita cu o coasă. Ameninţările au fost proferate într-un interval de câteva luni, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 04.07.2024 , 13:29

Bărbatul, anchetat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, a fost arestat preventiv prin decizie a Judecătoriei Hârlău, într-un dosar în care este cercetat pentru trei infracţiuni de ultraj şi ultraj în formă continuată. 

A amenințat doi polițiști că îi va decapita cu o coasă

Pe parcursul câtorva luni, el a ameninţat doi poliţişti, cărora le-a transmis că îi va decapita. Ameninţările au început în octombrie anul trecut şi au continuat şi anul acesta. 

Vezi și

Prima faptă a avut loc în data de 21 octombrie 2023, ora 03:24, când bărbatul i-a trimis unui poliţist un SMS prin care îi adresa ameninţări cu acte de violenţă, cuvinte şi expresii jignitoare: „… că vii aici şi mă duc la puşcărie din cauza ta”. 

Pe acelaşi subiect

Ameninţările au continuat şi în cursul acestui an.

„În data de 28.06.2024, ora 08:30 şi ora 10:00, inculpatul L.M. a adresat ameninţări directe cu moartea şi cu acte de violenţă la adresa agenţilor de poliţie L. V.-I. şi A. G.-B., cărora le-a fost creată o stare de temere, după cum urmează:  îi va decapita cu o coasă pe cei doi agenţi de poliţie dacă vor intra în localitatea Fântânele; „Tu în Fântânele nu mai calci! Mă duc la puşcărie 20 de ani pentru tine! Eu îţi dau în cap frate!”; „(…) mă duc 10 ani la puşcărie, vin înapoi, eu din puşcărie ies, tu din poliţie nu mai ieşi!”; „Eu te fac să dispari!”; „10 ani de puşcărie dacă fac, 20 de ani, dacă nu, eu pe tine te scot din Fântânele, pe tine personal (…)!”; „Eu dau în cap!”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatul are un „cazier impresionant”, fiind anchetat anterior pentru mai multe fapte penale, însă ameninţările adresate celor doi agenţi nu au venit pe fondul unei anchete care să îl vizeze, ci pe fondul unei stări avansate de ebrietate. 

Acesta a făcut apel la decizia Judecătoriei Hârlău privind arestarea sa preventivă în dosarul de ultraj.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Îţi dau în cap frate! Mă duc 10 ani la puşcărie, vin înapoi". Ieșean, arestat după ce a amenințat doi polițiști că îi decapitează cu o coasă