Observator » Evenimente » "Jaf" mascat la o grădiniţă din Neamţ. Un adolescent a forţat uşi şi ferestre ca să fure plastilină şi jucării

Video "Jaf" mascat la o grădiniţă din Neamţ. Un adolescent a forţat uşi şi ferestre ca să fure plastilină şi jucării

Editor Anda Anghelache | Timp citire: 1 minut
Publicat la 18.09.2026, 08:48 | Modificat la 18.09.2026, 08:48

Un tânăr de 15 ani este suspectat că ar fi furat plastilină şi jocuri pentru copii, plus un parfum, dintr-o grădiniţă din judeţul Neamţ. 

I-a fost destul de uşor. Şi-a pus o cagulă şi ochelari şi, după ce a forţat mai multe ferestre şi uşi, a găsit un geam lăsat deschis şi a intrat. A luat ce a avut de luat şi şi-a luat tălpăşiţa.

Din nefericire pentru el, furtul său nu a rămas neobservat. Conducerea unităţii a făcut o plângere, iar poliţiştii, cu ajutorul câinilor, i-au dat de urmă şi au ajuns la locuinţa sa. 

Agenţii l-au luat pe sus şi l-au dus la secţie. În urma audierilor, tânărul a fost reţinut 24 de ore.

Articolul continuă după reclamă