Antena Meniu Search
x

Jaguar despicat de un stâlp la Suceava, trei tineri au scăpat teferi din maşina descompusă

Un autoturism Jaguar a fost despicat de un stâlp la Suceava, dar trei tineri au scăpat teferi din maşina descompusă. După impact autovehiculul a luat foc.

Cosmin Stăniloiu
de Cosmin Stăniloiu

la 02.10.2019, 08:53

Un autoturism Jaguar a fost despicat de un stâlp la Suceava, dar trei tineri au scăpat teferi din maşina descompusă. După impact autovehiculul a luat foc.

Accidentul a avut loc luni seara, pe strada Traian Vuia din Suceava. Înainte de a se opri în stâlp, maşina marca Jaguar a măturat tot ce i-a ieşit în cale: un mal de pământ şi trei bucăţi dintr-un gard de beton. 

La scurt timp după ce tinerii au ieşit din maşina avariată în procent de peste 80%, automobilul a luat foc. "Nici nu m-am mai gândit că sunt vii.", a spus unul dintre martorii accidentului, citat de Obiectiv de Suceava.

Trei tineri cu vârste de 16, 18 şi 23 de ani, din municipiul Suceava, au scăpat cu viaţă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. Cei trei tineri au reuşit să părăsească automobilul, fără ajutor din afară, iar echipajele de Ambulanţă i-au preluat de pe marginea drumului.

Pe acelaşi subiect

Incendiul a fost stins de pompierii de la Detaşamentul din Suceava cu ajutorul unei autospeciale. "Toţi cei trei pasageri s-au autoevacuat, au fost preluaţi de echipajele de ambulanţă şi transportaţi la spital. Era pericol iminent ca stâlpul să cadă pe carosabil.", au explicat reprezentanţii ISU Suceava.

Maşina era condusă de Gabriel Neamţu, în vârstă de 23 de ani, din Suceava. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat şi mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Băiatul în vârstă de 18 ani a fost internat la secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean, cu diagnosticul de traumatism cranio cerebral, contuzie toraco abdominală şi fractură la gamba stângă.

La faţa locului s-au deplasat reprezentanţi din cadrul E.ON, Primăria Suceava, SC Loial, care vor efectua lucrări pentru înlocuirea stâlpului de iluminat public. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Observator » Evenimente » Jaguar despicat de un stâlp la Suceava, trei tineri au scăpat teferi din maşina descompusă