Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Jumătate dintr-o dubă a fost pur şi simplu spulberată, pe un drum din Vaslui. Bucăți din mașină s-au împrăștiat zeci de metri, pe un câmp

Accident grav în localitatea Sârbi, din judeţul Vaslui. Trei oameni şi-au văzut moartea cu ochii, după ce o dubă a intrat în plin în remorca unui tractor. Impactul a fost devastator. Bucăţi din dubă s-au împrăştiat pe câmp, pe zeci de metri, iar remorca tractorului s-a răsturnat pe marginea şoselei.    

de Redactia Observator

la 17.11.2022 , 08:04

Imaginile sunt grăitoare. Deşi jumătate din dubă a fost pur şi simplu spulberată, şoferul a scăpat cu viaţă. L-au scos din capcana de fiare pompierii de la descarcerare, iar o ambulanţă l-a dus imediat la spital. Şi şoferul tractorului a ajuns la urgenţe, în stare gravă.

Accident cumplit în Vaslui, două persoane în stare gravă

Pompierii bârlădeni au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare, pentru asigurarea măsurilor PSI, descarcerarea și deblocarea, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs pe DE 581, în localitatea Sârbi, comuna Banca, a anunțat ISU Vaslui.

Vezi și

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Evenimente » Jumătate dintr-o dubă a fost pur şi simplu spulberată, pe un drum din Vaslui. Bucăți din mașină s-au împrăștiat zeci de metri, pe un câmp