Observator » Evenimente » La 19 ani, a vrut să își ucidă dealerul de droguri. Ca să își asundă urmele, și-a pus șosete pe mâini

Video La 19 ani, a vrut să își ucidă dealerul de droguri. Ca să își asundă urmele, și-a pus șosete pe mâini

Claudiu Loghin | Timp citire: 1 minut
Publicat la 08.07.2025, 14:33 | Modificat la 08.07.2025, 14:32

Un tânăr de 20 de ani din Blaj este în stare gravă, la spital după ce a fost înjunghiat în gât de un băiat cu un an mai mic. Totul s-a întâmplat într-o scară de bloc unde agresorul l-a aşteptat pe tânăr înarmat cu un briceag. Anchetatorii spun că atacul a fost premeditat pentru că agresorul avea şosete pe mâini, pentru a nu lăsa eventuale urme. 

Anchetatorii au stabilit că, cel mai probabil, totul a fost o răzbunare după o neînțelegere mai veche.

La 19 ani, a vrut să își ucidă dealerul de droguri

Bărbatul în vârstă de 20 de ani era, spun anchetatorii, distribuitorul de droguri al presupusului agresor. Acesta a fost înjunghiat cu un briceag în zona cervicală, lucru care cu siguranță i-a pus în pericol viața, spun procurorii. 

Articolul continuă după reclamă

Victima a ajuns la Spitalul Județean din Târgu Mureș și acum se află în afara oricărui pericol. Tânărul de 19 ani, care a atacat cu briceagul și care a încercat să își ascundă amprentele, folosind niște șosete pe care și le-a tras pe mâini a fost prins de polițiști, reținut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat pentru 30 de zile.