Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "L-am ridicat pe băiatul dumneavoastră de pe șosea, ne datorați 5 milioane". Tatăl lui Sebi, destăinuiri tulburătoare. De la cine a aflat că băiatul lui e mort

Rudele şi prietenii celor doi studenţi ucişi cu maşina în staţiunea 2 Mai de Vlad Pascu, tânărul care s-a urcat drogat la volan se vor strânge în această seară în Piaţa Victoriei, în semn de protest pentru modul în care se desfăşoară procesul. Familiile celor doi tineri cer să se facă dreptate şi spun că justiţia pledează pentru apărarea celui vinovat. Între timp, tatăl lui Sebi a făcut declaraţii emoţionante la PodCast-ul lui Mihai Morar.

de Redactia Observator

la 13.04.2024 , 13:53

Tatăl lui Sebi: Era o doamnă la pompe funebre, mi-a spus: "Dl. Olariu, sunt din 2 mai, am să vă dau o veste. Băiatul dumneavoastră a murit într-un accident. Credeam că v-au sunat cei de la poliție, noi suntem de la pompe funebre. Noi l-am ridicat pe băiatul dumneavoastră de pe șosea și ne datorați 5 milioane"

Tatăl lui Sebi, tânărul mort în accidentul de la 2 Mai, declarații tulburătoare

-A început procesul, doamna judecător ne-a făcut prezența și imediat după ce ne-a făcut prezența, ne-a întrebat dacă Andrei Sebastian Olariu este în sală. Toată lumea a rămas înmărmurită. A întrebat de băiatul meu dacă era în sală și îi voia buletinul. Ea îl voia pe domnul Sebastian Olariu să fie în sală. 

Vezi și

-M-am întors, mi-au dat lacrimile instant, cei de la presă mi-au spus să mă calmez. Cred că a fost făcută cu un scop, ca să facă o nefăcută în sală, așa, să se prelungească un pic procesul. E normal ca un părinte să facă tot posibilul să-l scape, dar pentru ceea ce a făcut, eu le doresc doar o zi, o zi să vină lângă noi, să simtă ceea ce simțim și noi. 

-Vreau prin vocea oamenilor să se audă acolo unde trebuie și să putem, să poată cineva, să facă dreptate.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 6 voturi
Întrebarea zilei
Cu ce preferaţi să plecaţi în vacanţă?
Observator » Evenimente » "L-am ridicat pe băiatul dumneavoastră de pe șosea, ne datorați 5 milioane". Tatăl lui Sebi, destăinuiri tulburătoare. De la cine a aflat că băiatul lui e mort