Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Legea Veteranilor a trecut de Camera Deputaţilor, trimisă spre promulgare la preşedintele Iohannis

Legea Veteranilor, privind recunoașterea meritelor personalului din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate, participant la misiuni și acțiuni militare în țară sau în afara teritoriului statului român, a trecut de Camera Deputaților.

de Cristian Ionescu

la 14.07.2020 , 17:16

Legea Veteranilor se află la preşedintele Iohannis, spre promulgare - Profimedia Images/Foto de arhivă

Legea a fost trimisă spre spre promulgare, către Președintele României, Klaus Werner Iohannis.

"Când ai suficientă motivație și încredere în propriile puteri poți obține tot ceea ce-ți propui. Dacă mai ai perseverență și continuitate în acțiuni, rezultatele nu întârzie să apară. Iată că, după doi ani de demersuri necontenite, rezultatele au venit pe rând, dar cel mai important, este concretizarea așteptărilor în realitate și un moment demult așteptat de militarii veterani este, cu siguranță, producerea efectelor aplicării legii. Drumul nu a fost unul ușor, dar faptul că am avut sprijinul celor pe care îi reprezentăm a constituit o sursă de energie pozitivă. În plus, dorim să mulțumim, în egală măsură, factorilor decidenți, care au oferit, prin acest vot, respect prin fapte, militarilor care și-au sacrificat dreptul la o viață normală sau, unii, propria viață. Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu  Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” este singura asociație cu specific militar, care continuă să manifeste interes și implicare pentru drepturile militarilor veterani, de aceea continuăm să fim determinați și concentrați pe nevoile celor pe care îi reprezentăm. Am demonstrat deja, că orice ne propunem, doar împreună vom reuși", se arată într-un mesaj publicat pe pagina Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități.

Cristian Ionescu Like
Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Legea Veteranilor a trecut de Camera Deputaţilor, trimisă spre promulgare la preşedintele Iohannis