Liftul cu care bărbatul din Bucureşti a căzut în gol abia fusese reparat. Mecanicii l-au verificat înainte de incident
Un accident şocant a avut loc într-un bloc din Capitală. Un bărbat a căzut în gol cu liftul vechi de 35 de ani. Putea fi o tragedie. Ascensorul aproape că a fost demontat pentru piese vechi. Dar nimeni nu a declanşat alerta.
Un accident şocant a avut loc într-un bloc din Capitală. Un bărbat a căzut în gol cu liftul vechi de 35 de ani. Putea fi o tragedie. Ascensorul aproape că a fost demontat pentru piese vechi. Dar nimeni nu a declanşat alerta. Mai mult, locatarii au observat că are rateuri şi spun senin că s-au obişnuit cu el aşa.
Era ora zece seara când bărbatul a vrut să coboare cu liftul. S-a urcat la etajul patru şi n-a apucat să închidă uşile, că ascensorul s-a prăbuşit în gol până la primul nivel.
Bărbatul şi-a rupt piciorul, dar viaţa nu îi este pusă în pericol. Zi de zi, zeci de locatari foloseau liftul care, în timp, s-a transformat într-o bombă cu ceas. Este vechi de 35 de ani şi provoacă deseori probleme. Urcă şi coboră fără a primi o comandă. Dar oamenii spun s-au obişnuit cu el. Au început astfel să ignore pericolul.
Nu au intrat în alertă nici după ce hoţii au început să demonteze piese din lift şi să le vândă la fier vechi, punând astfel în pericol un bloc întreg.
Culmea este că liftul tocmai fusese reparat. Cu trei ore înainte de incident, angajaţii firmei care asigură întreţinerea au fost chemaţi deoarece curentul se oprea deseori. Azi, firma a trimit alţi mecanici la bloc.
Se mai strică orice ascensor, dar nu cum a fost aseară. Recent, 3-4 luni de zile a fost verificat, autorizat, în regulă, conform normelor în vigoare. S-a întâmplat un accident, atât pot să vă comunic, este reacţia reprezentanţilor firmei care face revizia liftului.
În luna iulie, liftul a primit avizul inspectorilor ISCIR - autoritatea care are obligaţia de a controla ascensoarele, pe lângă cei de la firma de mentenanţă.
Repoterii Observator au atras recent atenţia asupra lifturilor vechi. Deseori, firmele care asigură mentenenţa doar bifează că au făcut revizii.
ALIN CONSTANTNESCU, responsabil securitate şi verificare tehnică: Am observat ca mentenanta dureaza cam 30-40 de minute . Sa fim seriosi, nu poate exista asa ceva, nu poti face mentenanta unui asemenea ascensor in 30 de minute.
Este important ca locatarii să fie atenţi când expiră reviziile şi să ceară controale temeinice.
În Bucureşti sunt în jur de 20.000 de lifturi, multe dintre ele sunt, la fel ca şi acesta, vechi de peste 30 de ani. Dar sunt şi ascensoare care ar fi trebuit să iasă de mult la pensie. Au 70 de ani. Controalele Iscir nu se fac mereu la timp, pentru că sunt prea puţini inspectori: doar 55 în toată ţara, pentru 50 de mii de lifturi, dar care nu se ocupă doar de asta.
Răzvan Ciurciubisi, inspector de stat la ISCIR: Nu au fost controale tematice pe ascensoare in ultima vreme, din lipsa de personal.
Cea mai bună soluţie, schimbarea liftului, ajunge şi la 20.000, chiar 30.000 de euro, bani pe care trebuie să-i plătească locatarii. Poliţiştii au deschid un dosar penal, deocamdată in rem, până vor stabili cine este de vină.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰