Observator » Evenimente » Liviu Dragnea, surprins în mașină, în drum spre închisoare

Liviu Dragnea, surprins în mașină, în drum spre închisoare

Liviu Dragnea, în drum spre închisoare Liviu Dragnea, surprins în drum spre închisoare - Alex Costache / Facebook
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 27.05.2019, 17:16 | Modificat la 27.05.2019, 17:36

Liviu Dragnea a fost surprins în mașina care îl ducea spre penitenciarul Rahova, după condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare cu executare.

Liviu Dragnea a fost surprins în mașina care îl ducea spre penitenciarul Rahova, după condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare cu executare.

Flancat de jurnaliști, cameramani dar și protestatari, președintele PSD a părăsit locuința în jurul orei 16:40, într-o mașină neagră, cu geamuri fumurii. 

Zeci de oameni au stat aproape două ore în fața domiciliului său, pentru a surprinde momentul în care Liviu Dragnea este escortat de polițiști spre penitenciar. Liderul PSD, însă, nu a mai așteptat sosirea agenților și s-a predat singur.

Articolul continuă după reclamă

Liviu Dragnea a fost aşteptat de mai mulţi protestatari, în faţa penitenciarului Rahova. Unul dintre aceștia chiar a înșirat pe asfalt mai multe obiecte de igienă personală şi de curăţenie. Alţi protestatari au desfăşurat o rolă de hârtie igienică de-a latul străzii, ca o linie de finish, aşteptând maşina în care se află Liviu Dragnea.

Președintele PSD Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, în care preşedintele PSD a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

Pe acelaşi subiect