Galerie foto Luaţi din gări şi făcuţi sclavi. Șase oameni erau ţinuţi cu forţa într-o stână din Covasna şi obligaţi să muncească
Trei persoane sunt suspectate de procurorii DIICOT Covasna că au racolat, din gările din Braşov şi Bucureşti, şase persoane pe care le-au exploatat prin muncă la ferma lor de animale. În acest caz au avut loc, miercuri, percheziţii, suspecţii urmând să fie audiaţi.
Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii de la Biroul Teritorial Covasna, împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna, au pus în aplicare, miercuri, 9 mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Covasna şi Braşov, într-un dosar de trafic de persoane în formă continuată.
"La data de 16.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Covasna și Brașov, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată. Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2023 – octombrie 2024, trei făptuitori, cu vârstele de 23, 38 și 47 de ani, prin intermediul unor persoane din anturajul lor, au recrutat șase persoane vătămate din zona gărilor din municipiile Brașov și București, prin inducere în eroare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora, după care le-au exploatat prin muncă la ferma lor de animale.
Pentru a îngrădi libertatea de mișcare a victimelor și a le împiedica să fugă , făptuitorii au exercitat asupra lor acte de constrângere fizică și psihică. Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, Inspectoratului de Poliție Județean Covasna și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", transmite DIICOT.
Audierile se desfășoară la sediul DIICOT Covasna.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰