Antena Meniu Search
x

Video Luca, băieţelul strivit pe trecere de un TIR, înmormântat azi. Protestele continuă la Leţcani: "Vrem să sune clopoţelul, nu clopotul bisericii"

Protest după protest în comuna Leţcani, din Iaşi, acolo unde un copil de trei ani a fost izbit de un tir chiar în braţele tatălui. Sute de localnici au cerut măsuri rapide pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Singurul lucru pe care autorităţile au reuşit să îl facă însă până acum a fost să înalţe indicatorul care atenţionează şoferii că urmează o trecere de pietoni. 

Clara Mihociu
de Clara Mihociu

la 22.04.2023, 17:30

Vezi și

Clara Mihociu, reporter Observator: Trecerea de pietoni pe care a avut loc tragedia s-a transformat pentru a doua seară la rând în loc de proteste pentru oamenii din Leţcani. S-au adunat peste 300 de persoane în semn de protest şi au blocat circulaţia pe drumul european.

"Vrem să sune clopoţelul, nu clopotul bisericii".

"Copiii mor din cauza unor oameni care nu ştiu să conducă şi copiii nevinovaţi mor anual pe şoselele europene din cauza lor".

"O durere enormă pentru că, copilul mai întreabă de Luca acasă când vine. Erau copii, erau la creşă. Este o tragedie, nu ştiu cât o să mai aşteptăm să se facă ceva".

Pe acelaşi subiect

Scandal în timpul protestelor de seara trecută

După aproape o oră şi jumătate de la începerea protestului, un tânăr care băuse a devenit recalcitrant. Oamenii legii au dorit să îl legitimeze, însă situaţia a degenerat, iar manifestanţii au încercat să îi împiedice pe jandarmi să afle detalii despre identitatea bărbatului.

Din fericire nu a fost nevoie să se folosească forţa, iar spiritele s-au calmat rapid.

''Este foarte periculos! Pentru ei suntem aici! Nu trebuie să moară suflete să se facă dreptate!''

Un altar de lumânări şi multe jucării au fost lăsate pe Drumul European 58, după moartea lui Luca, băiatul strivit de un TIR pe trecerea de pietoni. Cu mesaje sfâşietoare scrise pe pancarte, ''Vrem să sune clopoţelul, nu clopotul bisericii'', părinţi şi copii au venit aseară, în faţa şcolii din comuna Leţcani. 

"Având în vedere că era să fim călcaţi amândoi pe trecere de pietoni, prefer să vin să îl iau eu!'' 

Clara Mihociu, reporter Observator: Este deja a doua zi în care părinţii ies la 11 şi jumătate să protesteze pe trecerea de pietoni din faţa şcolii. Nici ora şi nici locul nu sunt alese întâmplător pentru că aici, spun ei, se tem în fiecare zi că cei mici în momentul în care ies de la ore ar putea fi victimele unor accidente rutiere, chiar dacă există trecere de pietoni. 

Singura măsură luată până acum: înălţarea indicatorului care semnalizează această trecerea de pietoni

Peste 300 de oameni au protestat şi acum două seri chiar pe trecerea de pietoni unde a avut loc tragedia. Chiar dacă circulaţia a fost dirijată de poliţişti, coloanele de maşini s-au întins pe 5 kilometri. Şoferul unui TIR a refuzat să plece de pe loc, de teamă că oamenii i-ar putea sări în faţă. "Să vină un poliţist şi trec, altfel nu trec!'' 

La trei zile de la momentul accidentului singura măsură luată a fost înălţarea indicatorului care semnalizează această trecerea de pietoni. "Nu rezolvă nicio problemă. Ni s-au promis semafoare, balustrade de protecţie, ni s-au promis radare, radare mobile.'' 

Primăria susţine că a făcut solicitări în mod repetat pentru toate acestea.

Stelian Turcu, primar Leţcani: Adrese prin care tot timpul le-am semnalat faptul că se circulă cu viteză şi trebuie acele dispozitive de reducere a vitezei să fie amplasate la trecerile de pietoni. 

Reprezentanţii de la Drumuri spun însă că nu au primit niciun proiect concret din partea autorităţilor locale. Astăzi, Luca va fi înmormântat, şi sunt anunţate noi proteste.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să vă plătiţi vacanţa şi să fie anulată în ultima clipă?

Observator » Evenimente » Luca, băieţelul strivit pe trecere de un TIR, înmormântat azi. Protestele continuă la Leţcani: "Vrem să sune clopoţelul, nu clopotul bisericii"