Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Mă, nesimțitule, îţi dau foc". Momentul în care un bărbat stropeşte cu benzină câinii vecinului pentru că "lătrau prea mult"

A stropit cu benzină câinii vecinului pentru că lătrau prea mult. Un caz revoltător de violenţă împotriva animalelor care s-a transformat într-un coşmar pentru un tânăr din Timiş. De ani de zile, un vecin le-a pus gând rău celor doi câini ai săi. I-a otrăvit, i-a lovit cu pietre, iar ultima oară a vrut să le dea foc peste gard. Ba chiar l-a stropit cu benzină şi pe stăpânul animalelor. 

de Iulia Pop

la 21.05.2024 , 14:18

- Vino aici, mă! Cu tine vorbesc! Îmi sperie fata să o duc la spital?

- Mă, nesimțitule, mă! Nu vorbi așa că-ți dau foc! Îți zic eu, dacă o mai trezește o dată și face spume și tremură din cauza ta, îți dau foc!

Iulia Pop, reporter Observator: După acest episod, omul a sunat la 112. Până acum, vecinul nu a fost sancționat în vreun fel, însă proprietarul câinilor a depus deja o plângere penală pentru tentativă de omor, hărțuire, amenințări, loviri și alte violente. Cearta dintre cei doi vecini a trecut la alt nivel în urmă cu două săptămâni când, supărat că-i deranjează bebelușul, bărbatul vine la gard cu un bidon de benzină și îi stropește atât pe câini, cât și pe proprietar. Câinii sunt două exemplare de Akita american de 7, respectiv 4 ani, iar de-a lungul anilor, același vecin a fost surprins cum îi vopsește prin gard, cum aruncă cu pietre sau cum încearcă să-i otrăvească. Totul pentru că ar latră prea tare. Mai sunt vecini care spun că sunt deranjați de zgomot, iar alții susțin că nu au nicio problema. Mutat la casă într-o localitate de lângă Timișoara, proprietarul câinilor spune că nicio clipă nu și-a închipuit că va avea astfel de probleme. Acum, pentru că se teme că animalele să nu-i fie omorâte, a decis să le ducă la părinții săi, în alt județ.

Vezi și
Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Mă, nesimțitule, îţi dau foc". Momentul în care un bărbat stropeşte cu benzină câinii vecinului pentru că "lătrau prea mult"