Video Magazinele din Bucureşti ar putea să fie aprovizionate doar noaptea. Ziua, Primăria vrea să scape de dubele care încurcă circulaţia
Aprovizionarea magazinelor pe timpul zilei va fi interzisă de anul viitor. Primăria Capitalei vrea să elibereze prima bandă de circulaţie ocupată deseori de dube. O măsură care va majora preţurile de la raft, spun comercianţii din Bucureşti. Pentru a face aprovizionare doar noaptea au nevoie de angajaţi în plus. Proiectul este în dezbatere publică iar în luna mai ar urma să intre în vigoare.
O dubă parcată pe prima bandă de circulaţie aduce zeci de minute pierdute în trafic pentru ceilalţi şoferi. În timp ce noaptea, nu există efecte. Este raţionamentul pe baza căruia Primăria Capitalei vrea să schimbe programul de aprovizionare al magazinelor din Bucureşti.
De pe 1 mai, cei 10.000 de retaileri din oraş vor primii marfă doar noaptea, între 10 seara şi 6 dimineaţa. Acum nu există un program, cu excepţia centrului istoric acolo unde aprovizionarea va rămâne la fel, de la 8 la 10 dimineaţa.
De pe 1 mai, cei 10.000 de retaileri din oraş vor primii marfă doar noaptea
Andreea Milea, reporter Observator: La acest magazin mic din sectorul 4 al Capitalei aprovizionarea se face între orele 6 dimineaţa si pana la 4 şi jumătate după-amiaza. Pentru o comandă mare este nevoie şi de jumătate de oră.
- Ucraina a aruncat în aer un tren de marfă pe singura rută dintre Rusia și China. Ruşii acuză atac terorist:...
- Două persoane, transportate la spital după ce un autoturism şi un microbuz de marfă s-au ciocnit, la Sibiu, pe DN...
- Cine este poliţistul din Sculeni, prins cu şpagă de 220 de euro ascunsă în chiloţi, la percheziţiile DNA. A...
- Fetiţă de 4 ani, ucisă în bătaie de propria mamă, în Prahova. Femeia cu probleme psihice mai are un bebeluş
- El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la...
Șofer: Este o mare problemă. Şi asa e traficul foarte aglomerat în Bucureşti.
Ca să respecte noua regulă, patronii de magazine spun că au nevoie de angajaţi care să lucreze noaptea aşa că îi vor plăti în plus. Cheltuielile suplimentare vor creşte preţurile de la raft cu 20%.
Cătălin Scarlat, administrator lanţ minimarket: Financiar e clar că vor fi modificări. Se vor regăsi în preţ. Avem o problemă si cu zgomotul care se va produce. Avem un program de liniste pe care trebuie să-l respectăm. Vom intra în conflict cu cetăţenii. Sunt convins că destul de mulţi comercianţi vor cam trage obloanele.
Cei care nu vor respecta noua regulă vor fi amendaţi cu sume de până la 5.000 de lei
Feliciu Paraschiv, asociaţia comercianţilor mici şi mijlocii: Oamenii nu mai vor să lucreze noaptea. Angajaţii trebuie plătiţi suplimentar, cu sporuri de noapte. Asta duce la creşterea numărului de angajaţi care duce evident la creşterea preţurilor la raft. Sunt şi transportatorii la fel de afectaţi.
Răspunsul edililor?
Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei: În final trebuie să ne gândim că cetăţenii municipiului bucureşti sunt cei care suferă cel mai mult. Sunt ore petrecute in trafic care pot fi scutite. Cred că timpul pe care îl redăm oamenilor este mai important decât supărarea unui operator.
Cei care nu vor respecta noua regulă vor fi amendaţi cu sume de până la 5.000 de lei. Program modificat vor avea inclusiv maşinile care adună gunoiul din oraş.
Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei: Nu se va mai suprapune peste intervalul orar de plecare şi sosire acasă.
Încă din 2011, astfel de reguli au fost deja puse în practică la Oradea şi Cluj. Aprovizionarea se face doar noaptea.
La Cluj Napoca, aprovizionarea este posibilă ziua doar dacă proprietarul magazinului are un loc de parcare special rezervat pentru furnizori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰