Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Magie la fiecare pas, la târgurile de Crăciun din Sibiu şi Craiova. Unde se pot vedea cele mai inedite atracţii

Craiova sau Sibiu? Al treilea cel mai frumos târg de Crăciun din Europa în acest an, sau cel care de 15 ani ridică tot mai sus ştacheta? Greu de ales. Reporterii Observator au mers să vadă cu ce se laudă cele două orașe de sărbători. 

de Redactia Observator

la 21.12.2022 , 08:08

În inima Olteniei, iluminatul festiv s-a aprins încă din 11 noiembrie. Craiova a ţintit de atunci podiumul competiției European Best Destinations. I-a şi ieşit, aşa că a urmat un val de turiști, atât din țară, cât și din străinătate. 

"Sunt din Serbia. Am vrut să văd oraşul şi să simt un pic spiritul de Crăciun. E foarte simpatic", a spus Lazăr, un turist sârb.  

Târgul de Crăciun ocupă majoritatea zonelor centrale. De departe, preferata celor pasionați de fotografie este piața Frații Buzești. Patinoarul din faţa Prefecturii, roata panoramică şi tiribombele de lângă teatru sunt mereu pline. Nimeni nu pleacă fără o poză cu bradul care cu greu încape în fotografiile turiştilor. Cele un 1,4 milioane de leduri transformă noaptea în zi.

Vezi și

Cât timp își așteaptă copiii, părinții stau și ei la coadă în fața tarabelor cu delicii calde. Nepregătită pentru numărul mare de vizitatori, zona centrală a oraşului se transformă, la sfârșit de săptămână, într-un mare ambuteiaj. Preţurile sunt și ele pe măsura unui târg cu ștaif. Mai bine nu socotești cât scoți din buzunar, dacă nu vrei să ieşi din atmosfera de sărbătoare. 

Pe acelaşi subiect

La târgul de Crăciun din Sibiu, explozia de lumini fură privirile

Craiova e o splendoare în haine de sărbătoare, dar și în Sibiu, e magie la fiecare pas. Pentru că nu e weekend, piața nu e aglomerată. Explozia de lumini, ghirlandele, proiecțiile și perdelele de becuri colorate ne fură imediat privirea. De 15 ani, Sibiul e un spectacol în preajma sărbătorilor de iarnă.

"E foarte frumos la Sibiu. Am fost în urmă cu cinci ani, dar parcă totul s-a schimbat în bine. Venim cu drag din Târgu-Mureș", a spus o turistă.

De departe, cea mai mare atracție de aici este bradul de Crăciun, înalt de aproape 25 de metri și împodobit cu zeci de mii de lumini și 5.000 de globulețe.

"Se simte, într-adevăr, o atmosferă de Crăciun adevărată. Totul e super, de la luminițe la ideea de carnaval până la proiecțiile de pe clădiri", a spus o tânără.

Marele minus: prețurile sunt şi ele la înălţime. Un pahar de vin fiert costă 10-15 lei. Turta dulce e între 8 și 10 lei iar o porție de clătite ajunge și la 25 de lei. Roata panoramică atrage toate privirile. Târgul de la Sibiu are şi el patinoarul lui.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Magie la fiecare pas, la târgurile de Crăciun din Sibiu şi Craiova. Unde se pot vedea cele mai inedite atracţii