Video Maratonul vaccinării, un succes - peste 16.000 de persoane imunizate. Când se închid oficial zecile de cabinete din București
Maratonul vaccinării din Bucureşti are succes. Peste 16.000 de persoane au fost imunizate în 48 de ore. Oamenii au format cozi la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională noaptea trecută dar şi astăzi. Maratonul se încheie oficial mâine dimineaţă la ora 8, dar toate persoanele care vor mai aştepta la rând vor primi câte o doză de ser Pfizer
La 10 dimineaţa, coada de la Sala Palatului se întindea până la şosea. Oameni de toate vârstele au fost dispuşi să aştepte oricât era nevoie ca să se vaccineze. Însă nu au stat prea mult, pentru că au fost deschise 40 de cabinete de imunizare. Printre cei care au venit să se vaccineze au fost şi sportivi de la Dinamo: 12 rugbyşti şi personal tehnic.
Andrei Toader, Dinamo: Este şi o frică de infectare, sincer, personal, eu am avut Covid şi mi-a fost foarte rău şi am venit şi pentru libertate.
La Biblioteca Naţională coada la vaccinare a fost imensă
Oamenii au completat formularele la lumina telefonului. Şi au format cozi la ambele centre de vaccinare. Înainte de miezul nopţii, medicul Mihai Craiu, coordonatorul centrului de la Sala Palatului, a anunţat că a fost vaccinată persoana cu numărul 10.000. Era treaz de 40 de ore, dar fericit.
Mihai Craiu, medic coordonator: Deja se scrie cu 5 cifre numărul de persoane care au primit vaccinul. Orice fel de număr în plus e o mare realizare, e o investiţie în speranţă şi un pas înainte către normalitate.
1.200 de studenţi, medici şi asistenţi au lucrat non stop ca să se asigure că totul va decurge fără probleme.
Horia Constantin Chirilă, medic rezident: E obositor dar, sincer, în afară de cateva momente în care a fost foarte linişte şi fluxul de oameni a fost scăzut... nu am putut să simt oboseala. Nici măcar acum, după 24 de ore, nu pot să spun că mi-e somn.
Relaxare dacă ne atingem obiectivele de vaccinare
Obiectivul României e să atingă 5 milioane de vaccinaţi până la 1 iunie şi 10 milioane în august.
Alexandru Rafila, Comitetul Executiv al OSM: Un interval rezonabil este probabil în luna octombrie. E foarte important ca persoanele foarte mobile, tinerii să fie vaccinaţi pentru că ei sunt cei care prin mobilitatea lor pot să transmită mai degrabă boala.
Până acum au fost vaccinaţi 3,6 milioane de români. Doar 2,3 milioane au ambele doze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰