Marian Godină, mesaj dur pentru cei care fac scandal și refuză să li se ia temperatura la intrarea în magazine
Marian Godină a transmis un mesaj dur celor care nu respectă măsurile impuse de autorități. Mai exact, persoanelor fac scandal la intrarea în magazine, refuzând să li se ia temperatura de către agenții de pază.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Cei mai mulți cetățeni refuză să le fie luată temperatura la intrarea în centrele comerciale.
- Godină: "Mereu i-am privit cu milă pe agenții de pază din marile magazine".
Odată cu intrarea în starea de alertă, una dintre măsurile care a stârnit cele mai multe reacții negative din partea cetățenilor a fost măsurarea temperaturii la intrarea în magazine.
Mulți refuză să le fie luată temperatura, iar asta duce, de multe ori, la izbucnirea unui scandal.
Marian Godină, celebrul polițist brașovean, a scris pe pagina personală de Facebook un mesaj dur la adresa celor care provoacă astfel de incidente.
"Poate sună puțin urât, dar mereu i-am privit cu milă pe agenții de pază din marile magazine.
Nu din cauză că munca lor nu ar fi una nobilă, ci pentru că majoritatea, se vede clar, sunt pensionari și sunt nevoiți să lucreze în continuare. Dacă îi întrebi (eu de multe ori i-am întrebat) au lucrat prin fostele uzine, au avut meserii.
Iar la bătrânețe, în loc să se plimbe prin lume, pensia mică îi forțează să se angajeze. La vârsta lor să stai 8 ore în picioare, poate chiar mai mult, nu-i deloc lucru ușor. Acum mă întreb, cât de imbecil trebuie să fii să te cerți cu un astfel de om, căruia șeful i-a spus că trebuie să ia temperatura persoanelor care intră în magazin?", a scris Marian Godină pe Facebook.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰