Fiul lui Gino Iorgulescu, accident cumplit cu un Aston Martin, în București
Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) din România, a fost implicat într-un grav accident, noaptea trecută, pe Șoseaua Chitila.
Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) din România, a fost implicat într-un grav accident, noaptea trecută, pe Șoseaua Chitila.
Tânărul în vârstă de 24 de ani se afla la volanul unui Aston Martin DBS și se deplasa pe Șoseaua Chitilei, dinspre Centura București către Podul Constanța.
La un moment dat, Mario Iorgulescu a pierdut controlul volanului, iar mașina a pătruns pe contrasens și s-a izbit violent de un alt autoturism condus tot de un tânăr de 24 de ani.
"În urma impactului, ambele autovehicule au fost proiectate în afara părții carosabile, iar primul dintre ele a luat foc la compartimentul motor.
Din accident, a rezultat decesul conducătorului aflat în al doilea auto, după manevre de resuscitare și rănirea gravă a celuilalt conducător auto, care a fost transportat la Spitalul Elias, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier", se arată într-o informare a Poliției.
Mario Iorgulescu, accident mortal cu Aston Martin
Impactul între autoturismul de lux Aston Martin DBS condus de Mario Iorgulescu și autoturismul Audi condus de celălalt șofer a fost atât de puternic încât ambele mașini au fost efectiv distruse.
Mai mult, bolidul lui Iorgulescu a luat foc imediat după impact.
Martori la teribilul accident, mai mulți șoferi au sunat la numărul de urgență 112 și au intervenit cu extinctoare pentru a stinge flăcările.
Medicii sosiți la locul tragediei nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe tânărul de 24 de ani din Audi.
De cealaltă parte, Mario Iorgulescu a ajuns în stare gravă la spital, fiind intubat și în comă.
O anchetă a Poliției va stabili cum s-a produs tragedia și dacă fiul lui Gino Iorgulescu consumase alcool sau substanțe interzise înainte de a se urca la volan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰