Observator » Evenimente » Maşină de pompieri în misiune, implicată într-un accident rutier pe o şosea din Neamţ. Un bărbat a murit

Maşină de pompieri în misiune, implicată într-un accident rutier pe o şosea din Neamţ. Un bărbat a murit

Maşină de pompieri în misiune, implicată într-un accident rutier pe o şosea din Neamţ. Un bărbat a murit Maşină de pompieri în misiune, implicată într-un accident rutier pe o şosea din Neamţ. Un bărbat a murit - Shutterstock/Arhivă
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 01.11.2024, 11:58 | Modificat la 01.11.2024, 11:58

O maşină de pompieri aflată în misiune a fost implicată, vineri, într-un accident rutier, în judeţul Neamţ, iar în urrma impactului, un bărbat şi-a pierdut viaţa.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au anunţat că o autospecială de stingere din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ a fost implicată, vineri, într-un accident rutier în localitatea Vaduri din comuna Alexandru cel Bun.

Maşina de pompieri se afla în misiune cu semnale acustice şi luminoase şi se deplasa în comuna Tarcău pentru a interveni la stingerea unui incendiu produs la o casă. 

IPJ Neamţ face cercetări

Articolul continuă după reclamă

”În accidentul rutier a fost implicat un autoturism în care se afla doar conducătorul auto. În urma evenimentului a rezultat o victimă. Echipajul de pe autospecială a intervenit pentru descarcerarea victimei şi pentru asistenţa medicală a acesteia. La locul solicitării a fost solicitat echipajul SMURD TIM care, din păcate, a constat decesul acesteia”, au afirmat pompierii.

IPJ Neamţ face cercetări cu privire la cauzele producerii acestui accident.