Observator » Evenimente » Maşină lovită de tren în comuna Dofteana din Bacău. Soţ şi soţie de 26 şi 28 de ani, striviţi în autoturismul făcut praf: n-au avut nicio şansă

Maşină lovită de tren în comuna Dofteana din Bacău. Soţ şi soţie de 26 şi 28 de ani, striviţi în autoturismul făcut praf: n-au avut nicio şansă

Maşină lovită de tren în Dofteana, Bacău Maşină lovită de tren în Dofteana, Bacău - unupetrotus.ro
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 26.01.2024, 17:35 | Modificat la 26.01.2024, 19:05

Accident grav la trecerea la nivel cu calea ferată în comuna Dofteana din Bacău, unde o maşină a fost lovită de tren. O tânără de 26 de ani și un tânăr de 28 de ani au murit în accidentul tragic.

Un tren în care se aflau 30 de călători a lovit, vineri după-amiază, o maşină, în comuna Dofteana, judeţul Bacău. O tânără de 26 de ani și un tânăr de 28 de ani au murit.

Maşină lovită de tren în Dofteana, Bacău

ISU Bacău intervine, vineri după-amiază, în comuna Dofteana, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunţa faptul că o maşină a fost lovită de tren.

Articolul continuă după reclamă

”La locul indicat acţionează o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o descarcerare, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe SAJ. În urma accidentului au rezultat două victime încarcerate. Acestea au fost descarcerate de echipajele de intervenţie, fiind predate echipajelor SAJ inconştiente, cu multiple traumatisme”, a transmis sursa citată de news.ro.

Pompierii au precizat că în tren se aflau 30 de călători, care nu au fost răniţi, însă traficul feroviar este blocat. Se lucrează în continuare pentru degajarea autoturismului şi reluarea traficului.