Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Medicii au stabilit cauza morţii lui Silviu Prigoană. De ce s-a prăbuşit în restaurantul din Bran

Se face lumină în cazul morţii lui Silviu Prigoană. Medicii spun că omul de afaceri a suferit un infarct, pe fondul problemelor mai vechi pe care le avea. Iar apropiaţii care erau cu el la masă, în pensiunea din Bran, confirmă: Prigoană s-a prăbuşit la pământ, după o criză de tuse. Familia a ajuns în această dimineaţă la Braşov, la Serviciul de Medicină Legală. La Bucureşti în schimb, e scandal. Fosta soţie, Adriana Bahmuţeanu, a sunat la Poliţie după ce nu ar fi fost lăsată să-şi vadă copiii. 

de Claudiu Loghin

la 13.11.2024 , 17:13

Silviu Prigoană era însoţit de mai mulţi cunoscuţi, când a început să se simtă rău şi să tuşească foarte tare. S-a prăbuşit la scurt timp, pe podeaua restaurantului.

Totul s-a întâmplat într-un local din satul Şimon, al comunei Bran, judeţul Braşov. Apelul la 112 a fost dat după ora 14:00, iar primii care au încercat să-l resusciteze pe Silviu Prigoană au fost chiar angajaţii localului.

"Client de-al nostru fidel, era săptămânal la noi, la masă. Se pare că a suferit un atac cerebral. Colegii noştri din restaurant, dânşii cu care era la masă. Am încercat toată lumea să facă tot posibilul", a declarat Bogdan Pascu, administrator restaurant.

Vezi și

Un echipaj SMURD a ajuns rapid şi a început manevrele de resuscitare. O altă ambulanţă a venit tocmai din Braşov. "Pe toată durata măsurilor de resuscitare nu s-a obţinut niciun răspuns. Şi în consecinţă, la ora 15:30 s-a declarat decesul. Pacientul era cunoscut cu antecedente cardiace şi neurologice. Stopul cardiorespirator s-a instalat probabil din aceste motive. Cardiace, probabil", spune medicul de pe ambulanţă.

Pe acelaşi subiect

Cauza morţii lui Silviu Prigoană

"Moartea numitului Prigoană Vasile Silviu a fost neviolentă. Aceasta s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutiv unui infarct miocardic acut. Nu au fost identifcate alte cauze concurente care să fi contribuit la decesul acestuia", a declarat Denisa Stanciu, procuror al Parchetului Zărneşti.

Silviu Prigoană a fost un om de afaceri de succes. Şi-a deschis propria companie de salubritate în anii '90. "De mic am vrut să mă fac gunoier. De ce am vrut să mă fac gunoier? Pentru că gunoierii mergeau în spatele maşinii şi aveau nişte mănuşi roşii", povestea el într-un interviu.

Ulterior, a început să investească în media, înfiinţând mai multe posturi de televiziune şi publicaţii. În 2008, a intrat în politică şi a candidat, fără succes, la primăria Capitalei. A fost căsătorit de şapte ori - de cinci, doar cu Adriana Bahmuţeanu. Cei doi au avut împreună doi copii, pe care-i creştea omul de afaceri. Aseară, Adriana Bahmuţeanu s-a dus să-şi vadă copiii, dar nu a fost lăsată de intre în casă. 

Adriana Bahmuțeanu susţine că menajera şi fiul mai mare al omului de afaceri i-ar fi interzis accesul în imobil: "Bună seara, numele meu este Adriana Bahmuţeanu. Am şi eu o urgenţă. Sunt în faţa locuinţei domnului Silviu Prigoană. Minorii mei sunt aici în casă, cei doi băieţi. DGASPC-ul m-a îndrumat să sun la dumneavoastră, să trimiteţi un echipaj".

În cele din urmă, autorităţile au ajuns la casa fostului om de afaceri pentru a discuta cu cei doi minori. Şi ei au refuzat să plece din casă. 

Silviu Prigoană lasă în urmă 4 copii. Ar fi împlinit 61 de ani luna viitoare. 

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Medicii au stabilit cauza morţii lui Silviu Prigoană. De ce s-a prăbuşit în restaurantul din Bran