Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Medicii români care au fost îngeri păzitori pentru 14 copii cu probleme cardiace. Cel mai mic pacient, cu inima "reparată", are doar două luni

Avem în continuare veşti minunate. Prima misiune umanitară de chirurgie cardio-pediatrică a acestui an s-a încheiat cu succes, graţie medicilor cu har şi generozităţii românilor! 14 copii cu vârste între două luni şi 17 ani sunt astăzi bine, acasă, după operaţii complexe, majoritatea pe cord deschis. Şi acum să vă spunem şi cine sunt cei responsabili de aceste miracole.

de Redactia Observator

la 25.03.2024 , 14:29

Inimile micilor pacienţi au fost "reparate" de echipa medicală condusă de domnul doctor Şerban Stoica, chirurg cardiovascular pediatru şi de domnul profesor universitar doctor, Victor Costache, şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară din Spitalul Clinic Sanador.

Profesor universitar doctor, Victor Costache, a venit în platoul Observator alături de preşedintele fundaţiei Mereu Aproape, Alessandra Stoicescu.

Inimile micilor pacienţi au fost "reparate" de echipa "Echipa inimii"

Vezi și

Echipa operează pro bono, însă există alte cheltuieli care trebuie acoperite.

Pe acelaşi subiect

Profesor universitar doctor, Victor Costache: E fantastic că avem o echipă foarte bună. Noi lucrăm în așa-numita "Echipă a inimii". Este o echipă care este întărită de fundația Mereu Aproape. 

Doctorul a explicat, de asemenea, ce presupune toată procedura în sine.

Profesor universitar doctor, Victor Costache: Procedura începe cu un proces complex de depistare a acestor cazuri. Vorbim despre toți acești copii care se pierd la noi în țară datorită lipsei de îngrijiri cardiovasculare, lipsa operațiilor clasife sau transcateter. În acest număr intră și copiii care nu sunt diagnosticați, deoarece nu avem suficienți specialiști pe partea de cardiologie pediatrică. 

Alessandra Stoicescu: Pregătim un nou val, fie în iunie-iulie, fie spre sfârșitul anului, în funcție de câte cazuri de urgență sunt. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Medicii români care au fost îngeri păzitori pentru 14 copii cu probleme cardiace. Cel mai mic pacient, cu inima "reparată", are doar două luni