Antena Meniu Search
x

Galerie foto Mercedes decapotabil rupt în două pe un drum din Satu Mare. Bolidul s-a făcut bucăți după ce a intrat cu viteză într-un stâlp

Imagini de coşmar pe un drum din judeţul Satu Mare, în localitatea Marna Nouă, unde un Mercedes decapotabil s-a rupt efectiv în două după impactul violent cu un stâlp. În mod miraculos, șoferul a scăpat cu viaţă. Ba mai mult, el a fugit imediat după accident, fiind găsit de polițiști în lanul de porumb, două ore mai târziu.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 05.10.2021, 11:34

Un accident rutier spectaculos a avut loc, în această dimineață, în jurul orei 9.00, în localitatea Marna Nouă din județul Satu Mare.

Șoferul unui Mercedes decapotabil a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent cu mașina, mai întâi de un stâlp, apoi de un utilaj agricol, în final bolidul fiind proiectat într-un TIR. Impactul a fost atât de violent, încât, după ce s-a izbit de stâlp, mașina s-a rupt efectiv în două. 

"7 subofițeri intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru curățarea carosabilului și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor pentru acordarea îngrijirilor medicale unei victime rezultate în urma producerii unui accident rutier, în Marna Nouă", a transmis ISU Satu Mare.

Șoferul a fugit de la locul accidentului

Pe acelaşi subiect

În mod miraculos, șoferul a scăpat cu viaţă. Ba mai mult, imediat după accident, el a ieșit din mașină și s-a făcut nevăzut. Ajunși la fața locului, echipajele de prim-ajutor nu au mai găsit pe nimeni.

După aproape două ore de căutări, polițștii l-ar fi găsit pe bărbat în lanul de porumb. El a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.

În urma verificărilor, oamenii legii au aflat că șoferul avea permisul suspendat.

"În această dimineață, în jurul orei 09.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Carei,  au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident rutier, pe raza localității Marna Nouă.

În urma primelor verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 45 de ani, din Marna Nouă, aflându-se la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul acestuia, intrând în coliziune cu un stâlp electric iar ulterior fiind proiectat într-un camion care se afla parcat pe marginea pârtii carosabile. După producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul accidentului fiind identificat la scurt timp de polițiști. Acesta a fost transportat cu o ambulanță la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale și pentru recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii. De asemenea, în urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că persoana de la volan avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat", au transmis reprezentanții IPJ Satu Mare.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat și vătămare corporală din culpă.

- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Simona Vasiac -

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Mercedes decapotabil rupt în două pe un drum din Satu Mare. Bolidul s-a făcut bucăți după ce a intrat cu viteză într-un stâlp