Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mesaj încurajator de la preşedintele Klaus Iohannis: "Avem motive pentru un optimism moderat"

Klaus Iohannis consideră că România se află pentru un platou în ceea ce priveşte numărul de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, ceea ce reprezintă "motiv pentru un optimism moderat". Preşedintele a subliniat, în conferinţa de presă susţinută vineri la Palatul Cotroceni, că viitoarea campanie de vacinare reprezintă o chestiune de securitate naţională.

de Daniel Murărescu

la 20.11.2020 , 15:32

Preşedintele Klaus Iohannis Preşedintele Klaus Iohannis, în timpul unei declaraţii de presă - Palatul Cotroceni, 20 noiembrie 2020 - Administraţia Prezidenţială
  • Klaus Iohannis a convocat o şedintă la Palatul Cotroceni, cu miniştrii Tătaru, Vela şi Ciucă
  • "Putem să spunem însă deja că măsurile care au fost luate de autorități au fost măsurile corecte", a afirmat şeful statului

Observator a transmis în direct, pe Facebook, declaraţiile preşedintelui Iohannis:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"În ce privește pandemia de COVID-19, câteva chestiuni foarte importante. Datele de astăzi ne arată că avem motive pentru un optimism moderat - moderat. Vedem că nu a crescut numărul de cazuri față de zilele anterioare și cred că se confirmă ceea ce spun de câteva zile încoace, că, în ceea ce privește numărul de cazuri noi, ne situăm pe un platou. Tot astăzi am putut să observăm că numărul persoanelor vindecate este aproximativ egal cu numărul persoanelor care, din păcate, au fost detectate cu această boală. Să vedem dacă, în zilele următoare, acest trend se confirmă. Putem să spunem însă deja că măsurile care au fost luate de autorități au fost măsurile corecte, au fost măsurile adecvate. Însă – spun optimism moderat – lucrurile vor arăta și mai bine dacă avem răbdare și dacă respectăm în continuare cu sfințenie aceste măsuri. Dacă o facem, atunci peste o săptămână, două, vom putea să avem rezultate care arată o îmbunătățire netă a situației", a declarat preşedintele. 

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Totodată, şeful statului a anunţat că a convocat o şedinţă cu ministrul de Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, pentru a discuta despre campania de vaccinare.

"În chestiunea vaccinării, după părerea mea, campania de vaccinare trebuie să fie un succes și, ca atare, campania de vaccinare este o chestiune de securitate națională. Pentru asta, am convocat o întâlnire, o ședință, pentru luni, ședință la care vor participa, în afară de mine, ministrul Apărării, ministrul de Interne și ministrul Sănătății și vom clarifica toate aspectele care țin de campania de vaccinare ca și chestiune de securitate națională", a transmis Iohannis.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Mesaj încurajator de la preşedintele Klaus Iohannis: "Avem motive pentru un optimism moderat"