Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Regele Mihai împlinește astăzi 96 de ani. Noi informaţii despre starea sa de sănătate a Majestăţii Sale

Regele Mihai împlineşte miercuri 96 de ani, iar principesa Sofia îi va fi alături la reşedinţa din Elveţia, anunţă Casa Regală.

de Redactia Observator

la 25.10.2017 , 08:50

Regele Mihai împlineşte miercuri 96 de ani, iar principesa Sofia îi va fi alături la reşedinţa din Elveţia, anunţă Casa Regală, precizând că regele se află sub atenta supraveghere a personalului medical de diverse specialităţi.

"Regele Mihai va aniversa ziua de naştere în cadru privat, la reşedinţa din Elveţia, alături de Principesa Sofia. Majestatea sa se află în continuare sub atenta suprevaghere a personalului medical de diverse specialităţi, precum şi în prezenţa unor membri ai Casei majestăţii sale,detaşaţi în Elveţia şi a două maici ortodoxe", a transmis miercuri Casa Regală.

Totodată, anunţă că Principesa Maria a încheiat o vizită de câteva zile în Elveţia, unde a stat alături de tatăl său.

Articolul continuă după reclamă

În numele Regelui Mihai I, Principesa Margareta, Custodele Coroanei, va decora, în Sala Tronului a Palatului Regal din Bucureşti, miercuri, de la ora 17.00, o serie de personalităţi şi colaboratori ai Casei Majestăţii Sale Regelui, din ţară şi de peste hotare. Alături de Principesa Moştenitoare se vor afla Principele Radu şi Principesa Maria. 

De asemenea, cu ocazia zilei de naştere a Majestăţii Sale Regelui, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Maria, Ateneul Român va găzdui, în aceeaşi seară, începând cu ora 19.00, cea de-a zece ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Consideri că generaţiile tinere sunt mai puţin cumpătate în privinţa cheltuielilor?
Observator » Evenimente » Regele Mihai împlinește astăzi 96 de ani. Noi informaţii despre starea sa de sănătate a Majestăţii Sale