Video "A ucis-o sistemul. Mi-au omorât mama pur şi simplu". Durere şi revoltă la înmormântarea victimelor incendiului din Constanţa.
Între tristeţe şi revoltă, aşa sunt cei care şi-au pierdut rudele în incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. Astăzi, familiile conduc victimele tragediei pe ultimul drum.
Sunt scene sfâşietoare la Constanţa, lacrimi de durere şi cuvinte prea puţine pentru a descrie durerea oamenilor. Rudele uneia dintre femeile care a murit carbonizată în urma incendiului de vineri sunt devastate. Dau vina pe "sistemul criminal" care le-au omorât mama, respectiv sora. Femeia se recupera după infecţia cu coronavirus şi era conştientă.
Şapte persoane şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Constanţa
Sora acesteia venise de la Bucureşti pentru a o vizita, însă nu a mai apucat. "Domnule Cîţu, câţi miniştri mai schimbaţi? Unul nu apucă să facă ceva şi imediat îl schimbă pentru bani. Sora mea a murit cu zile, Nu mai putem!", spune Tiosea Lenuța, sora femeii decedate.
Îngenunchiat de durere este şi fiul femeii, care spera să îşi poată lua acasă mama imediat ce starea de sănătate i-ar fi permis să fie externată. "Trăiesc o dramă. Mi-au omorât mama pur şi simplu. Au sufocat-o ca la Auschwitz. În urma autopsiei ne-au spus că a suferit de stop cardiac acut şi inhalare de dioxid de carbo. Practic i-au băgat gaze ca la Auschwitz. Era spre bine, inflamţia începuse să fie spre remisie, era cooperantă. Era conştientă, a omorât-o sistemul ăsta criminal", este mărturia bărbatului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰