Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Mi-au venit nepoţii acasă. Stau şi plâng dincolo la telefon" Carantina, o durere pentru românii care sperau să petreacă Sărbătorile cu familia

Mii de români care vin în aceste zile din străinătate nu se vor bucura pe deplin de sărbători. Vor petrece Crăciunul şi Revelionul în carantină, din cauza noilor condiţii impuse la intrarea în ţară. În Maramureş, oamenii obişnuiau să se adune la mese întinse, să-şi viziteze rudele şi prietenii după luni sau ani de zile. Acum nu vor putea trece de poarta casei.

de Simona Vasiac

la 21.12.2021 , 20:52

Dumitru Timiş s-a întors ieri din Belgia, unde şi-a vizitat fiul. Pentru că rezultatul testului PCR nu a ajuns la timp, va trebui să petreacă şi Crăciunul, şi Revelionul în carantină. Este unul din cei 2.000 de maramureşeni în această situaţie.

Dumitru Timiş, localnic în carantină: Păi oi sta, ce să fac, că dacă ăştia vin şi mă caută, mai risc şi o amendă, eu am o pensie mică, pensie de boală, ce să fac, stau după gard. Mi-au venit nepoţii acasă, nu pot veni la bunică-so. Stau şi plâng dincolo la telefon.

În preajma sărbătorilor, e forfotă mare în Borşa, Maramureş. Cei plecaţi la muncă în străinătate se întorc acasă, la cei dragi.

Vezi și

Mihaela Sauca: Toţi care am plecat, am plecat de la zero: fără documente, fără bănuţi, doar strictul necesar, am făcut şi ne-am ridicat.

Pe acelaşi subiect

După 8 ani petrecuţi în Belgia, Mihaela a reuşit să-şi facă o pensiune şi speră ca, în curând, să se întoarcă definitiv acasă. Belgia este țara care l-a adoptat și pe Cristian. Este plecat de 20 de ani, dar de sărbători viaţa îl trage tot acasă.

Cristian Timiş: Când vin acasă, primul lucru îmi vizitez prietenii, îmi vizitez familia, mergem la schi. În afară e bine, e altceva, avem mult confort, altă viaţă mult mai uşoară, dar totuşi, ca şi acasă nu e nicăieri.

Condiții de intrare în România pentru vaccinați și nevaccinați

Românii care se întorc din statele UE şi sunt vaccinaţi sau au dovada că au trecut prin boală în ultimele şase luni scapă de carantină. În schimb, dacă nu sunt vaccinaţi, dacă nu au trecut prin boală şi nici nu au test negativ făcut cu 48 de ore înainte şi vin din zona verde sau galbenă, stau în carantină două săptămâni. Iar pentru cei care vin din zona roşie, nici testul nu îi scapă. 16.000 de români care au intrat în ţară în aceste zile îşi vor petrece sărbătorile în carantină.

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » "Mi-au venit nepoţii acasă. Stau şi plâng dincolo la telefon" Carantina, o durere pentru românii care sperau să petreacă Sărbătorile cu familia